Dăncilă: Iohannis este vinovat pentru criticile din raportul MCV

Dora Vulcan | 22.10.2019

Viorica Dăncilă a găsit vinovatul pentru raportul dezastruos MCV dat marți publicității de Comisia Europeană. Ea nu are nimic să-și reproșeze, în schimb îl acuză pe Klaus Iohannis pentru declarațiile sale.

Pe aceeași temă

Mai mult, ea crede că procesul de monitorizare ar trebui pur și simplu desființat.

Ea a spus că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) „arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre”.

Dăncilă a declarat, la Botoşani, că procesul de monitorizare la care sunt supuse România şi Bulgaria trebuie fie desfiinţat, fie extins la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene (UE).

Premierul demis l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis că vorbește la Bruxelles despre corupția din România.

„Din păcate președintele se duce la Bruxelles și face declarații despre România și despre corupția din România, știind că aceste lucruri afectează MCV-ul. În momentul în care vorbești despre justiție independetă trebuie tu să fii un model. Atâta timp cât președintele cere demisia șefului DIICOT, desființarea Secției Speciale, deci intervine în Justiție nu putem să vorbim despre independența Justiției”. a declarat Viorica Dăncilă.

„În momentul în care eşti membru al UE, şi ştiţi că sunt un pro-european convins, ai şi obligaţii, ai şi oportunităţi pe care trebuie să le respecţi. MCV este aplicat doar României şi Bulgariei, iar celelalte state membre nu au acest mecanism. Ori se ia o decizie prin care se implementează acest mecanism la nivelul tuturor statelor membre, şi speram ca preşedintele României să ceară un tratament egal pentru toate statele membre, ori, dacă nu, se desfiinţează şi la nivelul Bulgariei şi României şi se aplică un altfel de monitorizare”, a mai afirmat Dăncilă.

Premierul demis s-a referit și la Secția Specială, criticată în ultimul raport MCV.

„Eu nu spun că Secția Specială trebuie lăsată, sau să aibă o altă funcționare, dar acest lucru trebuie să îl hotărască magistrații”, a spus Dăncilă.

Ea susține că guvernul pe care îl conduce nu a intervenit în justiţie şi şi-a manifestat convingerea că în viitorul raport MCV preşedintele Klaus Iohannis este cel care va fi sancţionat.

„După câte ştiu eu, activitatea Guvernului a fost una una bună. Noi nu am interferat în justiţie, nu am luat nicio măsură pe justiţie şi de fiecare dată am solicitat ca politicul să nu intervină în justiţie. Nu am dat nicio ordonanţă de urgenţă pe justiţie şi aţi văzut că chiar am sancţionat atunci când cineva a intervenit în justiţie. Eu cred că dincolo de acest aspect am văzut declaraţia preşedintelui Iohannis din 9 mai, de la Summitul de la Sibiu, în care vă spunea că va face toate demersurile pentru ridicarea MCV şi pentru Schengen. Am văzut că a rămas doar o simplă promisiune. Mai mult, consider că din statutul domniei sale de participant la Consiliul European putea să vorbească cu celelalte ţări pentru Schengen, avea această oportunitate, iar pe MCV vedem că preşedintele Iohannis care a cerut, adică a solicitat şi a spus că va face toate eforturile pentru ridicarea MCV, un mecanism care cred eu că arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre, nu a făcut nimic în acest sens. Eu cred că în următorul MCV preşedintele Iohannis va fi cel care va fi sancţionat, având în vedere că a solicitat demisia şefului DIICOT, desfiinţarea Secţiei speciale. Eu nu spun că aceste lucruri sunt bune sau nu sunt bune, dar eu cred că aceste lucruri trebuie realizate de cei care activează în justiţie, de magistraţi şi nu trebuie nici preşedintele României, nici premierul, nici altcineva să intervină în justiţie”

***

România are, încă, de îndeplinit cele 12 recomandări din ianuarie 2017 și cele opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018. ”Este în continuare crucial să se pună în aplicare aceste recomandări suplimentare astfel încât procesul de reformă să fie repus pe calea cea bună, să se remedieze efectele negative ale regreselor constatate în noiembrie 2017 și în noiembrie 2018 și să se înregistreze din nou progrese care să permită încheierea MCV”, se spune în raportul dat publicității marți.

RAPORTUL MCV PENTRU ROMÂNIA, AICI

Raportul publicat astăzi face un bilanț al evoluției situației din luna noiembrie 2018 până în prezent. În raport se constată că, în perioada care s-a scurs de la ultimul raport, Comisia a trebuit să își exprime în mai multe rânduri preocupările legate de statul de drept în contextul dialogului purtat cu autoritățile române cu privire la evoluția situației în materie de reformă a sistemului judiciar și de luptă împotriva corupției. De fiecare dată, Comisia a constatat o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți, situație care constituie o sursă de preocupare majoră.

Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanță cu pozițiile exprimate de celelalte instituții în această privință.

Recomandările respective trebuie puse în aplicare dacă se dorește repunerea procesului de reformă pe calea cea bună și reintrarea pe traiectoria încheierii MCV, astfel cum se prevedea în raportul din ianuarie 2017.

Comisia are convingerea că România ar putea insufla un nou elan procesului de îndeplinire a obiectivelor MCV și își afirmă disponibilitatea de a oferi sprijin autorităților române în acest scop. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV.

Evoluția situației în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie. Prin urmare, în mai 2019 Comisia a trebuit să informeze autoritățile române că, dacă nu fac îmbunătățirile necesare sau dacă adoptă noi măsuri negative, Comisia va lua măsuri în temeiul Cadrului UE pentru consolidarea statului de drept, care depășește parametrii evaluați în cadrul MCV.

Comisia a salutat faptul că, în iunie, guvernul român și-a exprimat dorința de a-și reconsidera abordarea. Comisia constată că s-au depus eforturi pentru a investi în noi consultări și în dialogul cu sistemul judiciar. Comisia așteaptă cu interes transpunerea acestui angajament în măsuri concrete, atât de ordin legislativ, cât și de altă natură. Pentru a se realiza progrese în această direcție, vor trebui luate măsuri concrete legislative și administrative astfel încât să se pună în aplicare recomandările prezentate succint în raport. Instituțiile-cheie din România trebuie să facă împreună dovada unui angajament ferm față de independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției și să asigure eficacitatea garanțiilor naționale și a sistemului de control și echilibru.

Context

Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile susținute ale României de a-și reforma sistemul judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției. Mecanismul a fost expresia angajamentului comun al statului român și al UE în acest sens. În conformitate cu decizia de instituire a mecanismului și așa cum a subliniat și Consiliul, MCV se va încheia atunci când vor fi îndeplinite în mod satisfăcător toate obiectivele de referință aplicabile României.

În ianuarie 2017, Comisia a realizat o evaluare cuprinzătoare a progreselor înregistrate în cei zece ani de existență a mecanismului. Această perspectivă a oferit o imagine mai clară asupra progreselor importante realizate de la aderare până în prezent și a permis Comisiei să formuleze douăsprezece recomandări care, odată îndeplinite, ar fi fost suficiente pentru încheierea procesului MCV. Încheierea MCV depindea de îndeplinirea recomandărilor respective într-o manieră ireversibilă, dar și de condiția ca evoluția situației să nu invalideze progresele realizate.

Între timp, Comisia a efectuat două evaluări ale progreselor realizate în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor. În noiembrie 2017, Comisia a constatat că se realizaseră progrese cu privire la o serie de recomandări, dar a remarcat și o încetinire a ritmului reformelor în cursul anului 2017. Comisia a avertizat cu privire la riscul redeschiderii unor obiective pe care raportul din ianuarie 2017 le considerase îndeplinite. Aceleași preocupări au fost exprimate și de Consiliu.

În raportul său din noiembrie 2018, Comisia concluziona că situația evoluase de așa natură încât ireversibilitatea progreselor realizate fusese pusă sub semnul întrebării. Drept urmare, cele douăsprezece recomandări din raportul din ianuarie 2017 nu au mai fost considerate suficiente pentru încheierea MCV și au fost formulate opt recomandări suplimentare. Raportul a îndemnat instituțiile-cheie din România să își demonstreze angajamentul ferm față de independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției și să restabilească capacitatea garanțiilor naționale și a sistemului de control și echilibru de a interveni atunci când există riscul unui regres. Atât Parlamentul European, cât și Consiliul au susținut acest punct de vedere. Parlamentul European a emis o rezoluție în care invocă necesitatea cooperării și riscurile la adresa statului de drept. În Concluziile sale din decembrie 2018, Consiliul a solicitat în mod expres României să pună în aplicare recomandările suplimentare.

Raportul publicat astăzi face un bilanț al situației din România din noiembrie 2018 până în prezent cu privire la toate recomandările formulate de Comisie. Acest raport este completat de un document de lucru al serviciilor Comisiei care prezintă o analiză detaliată realizată pe baza dialogului continuu purtat de serviciile Comisiei cu autoritățile române.

Comisia Europeană, MCV: Involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți

Comisia Europeană constată în ultimul său raport MCV o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți, privind justiția și lupta anticorupție.

Comisia Europeană regretă că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018 și avertizează România că recomandările sale trebuie puse în aplicare dacă se dorește repunerea procesului de reformă pe calea cea bună și reintrarea pe traiectoria încheierii MCV.

Recomandările din raportul MCV

  • Punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneția.

  • Asigurarea faptului că în Codul de conduită pentru parlamentari care este în curs de elaborare în Parlament sunt incluse prevederi clare cu privire la respectul reciproc dintre instituții și se precizează în mod clar că parlamentarii și procesul parlamentar ar trebui să respecte independența sistemului judiciar. Un Cod de conduită similar ar putea fi adoptat pentru miniștri.

  • Faza actuală a reformei Codului penal și a Codului de procedură penală ale României ar trebui încheiată, iar parlamentul ar trebui să își pună în practică planurile de adoptare a modificărilor prezentate de guvern în 2016, după consultarea cu autoritățile judiciare. Ministrul justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să finalizeze un plan de acțiune pentru a se asigura că noul termen pentru punerea în aplicare a prevederilor restante ale Codului de Procedură Civilă poate fi respectat.

  • În vederea îmbunătățirii în continuare a transparenței și a predictibilității procesului legislativ, precum și pentru a consolida garanțiile interne în materie de ireversibilitate, guvernul și parlamentul ar trebui să asigure transparența totală și să țină seama în mod corespunzător de consultările cu autoritățile relevante și cu părțile interesate în cadrul procesului decizional și în activitatea legislativă legate de Codul penal și de Codul de procedură penală, de legile anticorupție, de legile în materie de integritate (incompatibilități, conflicte de interese, averi nejustificate), de legile justiției (referitoare la organizarea sistemului justiției), precum și de Codul civil și Codul de procedură civilă, inspirându-se din transparența procesului decizional pusă în practică de guvern în 2016.

  • Guvernul ar trebui să pună în practică un plan de acțiune corespunzător pentru a aborda problema executării hotărârilor judecătorești și a aplicării jurisprudenței de către administrația publică, inclusiv un mecanism care să furnizeze statistici care să permită monitorizarea viitoare. De asemenea, guvernul ar trebui să elaboreze un sistem de monitorizare internă care să implice Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Conturi, astfel încât să se asigure punerea în aplicare corespunzătoare a planului de acțiune.

  • Membrii Consiliului de management strategic al sistemului judiciar, și anume ministrul justiției, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Înaltei Curți de Justiție și Casație și procurorul general, ar trebui să asigure punerea în aplicare a planului de acțiune astfel cum a fost adoptat și să pună în practică o raportare publică periodică cu privire la punerea în aplicare a acestuia, inclusiv soluții la problemele reprezentate de numărul redus de grefieri, volumul de muncă excesiv și întârzierile în redactarea motivărilor hotărârilor.

  • Noul Consiliu Superior al Magistraturii ar trebui să elaboreze un program colectiv pentru mandatul său, care să includă măsuri de promovare a transparenței și a răspunderii. Acest program ar trebui să includă o strategie orientată către exterior, cu reuniuni deschise periodice cu adunările judecătorilor și procurorilor la toate nivelurile, precum și cu societatea civilă și cu organizațiile profesionale, precum și organizarea unor discuții privind rapoartele anuale în cadrul întrunirilor generale ale instanțelor și ale parchetelor

  • Asigurarea intrării în funcțiune a sistemului PREVENT. Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională pentru Achiziții Publice ar trebui să introducă practica de a întocmi rapoarte cu privire la verificările ex ante pe care le efectuează în cazul procedurilor de achiziții publice și rapoarte cu privire la acțiunile pe care le întreprind în urma acestor verificări, inclusiv în cazul verificărilor ex post, precum și rapoarte cu privire la cazurile de conflicte de interese sau de corupție detectate, și să organizeze dezbateri publice la care să răspundă guvernul, autoritățile locale, sistemul judiciar și societatea civilă.

  • Parlamentul ar trebui să dea dovadă de transparență în procesul său decizional cu privire la acțiunile întreprinse în urma hotărârilor definitive și irevocabile având ca obiect incompatibilități, conflicte de interese și averi ilicite pronunțate împotriva membrilor săi

  • Adoptarea unor criterii obiective pentru luarea și motivarea deciziilor de ridicare a imunității parlamentarilor pentru a se asigura faptul că imunitatea nu este folosită pentru a se evita cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție. De asemenea, guvernul ar putea avea în vedere modificarea legii pentru a limita imunitatea miniștrilor la perioada mandatului. Comisia de la Veneția și GRECO ar putea oferi asistență în ceea ce privește luarea acestor măsuri. Parlamentul ar trebui să instituie un sistem de raportare periodică referitoare la deciziile adoptate de camerele sale cu privire la solicitările de ridicare a imunității și ar putea organiza o dezbatere publică, astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii și societatea civilă să poată reacționa.

  • Continuarea punerii în aplicare a Strategiei naționale anticorupție, cu respectarea termenelor stabilite de guvern în august 2016. Ministrul justiției ar trebui să instituie un sistem de raportare cu privire la punerea în aplicare a Strategiei naționale anticorupție (inclusiv cu privire la statisticile referitoare la incidentele de integritate din administrația publică, detalii privind procedurile și sancțiunile disciplinare și informații referitoare la măsurile structurale aplicate în domeniile vulnerabile).

  • Asigurarea faptului că Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate este operațională pe deplin și efectiv, astfel încât să poată publica primul raport anual cu informații statistice fiabile privind confiscarea de bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni. Agenția ar trebui să instituie un sistem de raportare periodică cu privire la dezvoltarea capacității sale administrative, la rezultatele obținute în confiscarea și gestionarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni.

Comunicatul oficial al Comisiei Europene


Bruxelles, 22 octombrie 2019

Comisia Europeană a adoptat astăzi ultimul său raport privind evoluția situației din România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate de această țară în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

Raportul publicat astăzi face un bilanț al evoluției situației din luna noiembrie 2018 până în prezent.

În raport se constată că, în perioada care s-a scurs de la ultimul raport, Comisia a trebuit să își exprime în mai multe rânduri preocupările legate de statul de drept în contextul dialogului purtat cu autoritățile române cu privire la evoluția situației în materie de reformă a sistemului judiciar și de luptă împotriva corupției. De fiecare dată, Comisia a constatat o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți, situație care constituie o sursă de preocupare majoră.

Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanță cu pozițiile exprimate de celelalte instituții în această privință.

Recomandările respective trebuie puse în aplicare dacă se dorește repunerea procesului de reformă pe calea cea bună și reintrarea pe traiectoria încheierii MCV, astfel cum se prevedea în raportul din ianuarie 2017. Comisia are convingerea că România ar putea insufla un nou elan procesului de îndeplinire a obiectivelor MCV și își afirmă disponibilitatea de a oferi sprijin autorităților române în acest scop. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV.

Evoluția situației în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie. Prin urmare, în mai 2019 Comisia a trebuit să informeze autoritățile române că, dacă nu fac îmbunătățirile necesare sau dacă adoptă noi măsuri negative, Comisia va lua măsuri în temeiul Cadrului UE pentru consolidarea statului de drept, care depășește parametrii evaluați în cadrul MCV.

Comisia a salutat faptul că, în iunie, guvernul român și-a exprimat dorința de a-și reconsidera abordarea.

Comisia constată că s-au depus eforturi pentru a investi în noi consultări și în dialogul cu sistemul judiciar.

Comisia așteaptă cu interes transpunerea acestui angajament în măsuri concrete, atât de ordin legislativ, cât și de altă natură.

Pentru a se realiza progrese în această direcție, vor trebui luate măsuri concrete legislative și administrative astfel încât să se pună în aplicare recomandările prezentate succint în raport.

Instituțiile-cheie din România trebuie să facă împreună dovada unui angajament ferm față de independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției și să asigure eficacitatea garanțiilor naționale și a sistemului de control și echilibru.

(sublinierile aparțin redacției)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22