Pe aceeași temă
Episodul s-a petrecut înainte ca premierul Viorica Dăncilă să vorbească în plenul Parlamentului European. Astfel, premierul român le-a explicat europarlamentarilor din PES că în România nu există cu adevărat corupție, ci doar o „manieră diferită de a mulțumi cuiva” pentru un serviciu.
„Să vă povestesc ce a afirmat doamna Dăncilă în faţa grupului socialist. Un deputat socialist din Ungaria mi-a spus foarte amuzat că doamna Dăncilă, înainte de a vorbi în faţa plenului, a venit la grup, iar cei de acolo i-au reproşat problemele legate de corupţie din România. Şi ea a zis că nu e adevărat, nu există corupţie în România, este doar o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulţumi cuiva. Mi s-a părut extrem de ingenios să vorbeşti de o diferenţă culturală. Practic, aş putea să-mi cumpăr direct o decizie favorabilă în justiţie, dar asta nu ar însemna că sunt corupt sau că aş corupe pe cineva, nu, aş avea un comportament cultural specific”, a povestit acesta.