Dăncilă promite că va vorbi în engleză dacă ajunge președinte. Unele lucruri nu pot fi traduse

Dora Vulcan | 14.11.2019

Viorica Dăncilă a reluat teza patriotismului corelată cu incapacitatea de a vorbi o limbă străină.

Pe aceeași temă

„Vorbesc limba engleză și înțeleg”, a declarat Viorica Dăncilă la conferința de presă de miercuri seara. Liderul PSD a explicat de ce nu preferă să se exprime în acestă limbă și a precizat că în curând va ține și primul discurs în engleză.

„Vorbesc limba engleză şi înţeleg, dar nu vorbesc foarte bine. Din teama de a nu face o anumită greşeală, nu am vorbit în limba engleză, dar asta nu înseamnă că nu înţeleg sau că nu vorbesc limba engleză. Vreau să vă spun un lucru: aproape toţi preşedinţii de stat vorbesc în limba lor pentru că sunt anumite lucruri care nu pot fi interpretate. Pentru cei care vorbesc limba engleză, franceză, germană am tot respectul, pentru orice limbă străină pe care o vorbesc, sunt o resursă umană valoroasă, dar decât să vorbeşti, pentru că am văzut interpretările din spaţiul public, mulți au vorbit în limba engleză și au vorbit împotriva României în limba engleză. Și am să vă dau exemplu. Luaţi din discursurile din Parlamentul European când a fost depusă rezoluţia pentru România în limba engleză: au spus atât de multe cuvine urâte despre propria țară”, a spus Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD, răspunzând la o întrebare pe această temă.

”Într-o lună de zile, în primul discurs de președinte, o să ies și o să vorbesc în limba engleză”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Ea a precizat că preşedintele României trebuie să fie un bun patriot, să vorbească şi să simtă româneşte.

„Într-o lună de zile o să ies în primul discurs în limba engleză, ca să lămurim şi lucrurile acestea. Dar eu vreau să fac o precizare: cred că preşedintele României trebuie să fie, în primul rând, un om curajos. Dacă acum se teme de o confruntare cu contracandidatul, mă gândesc cum se teme atunci când vorbeşte cu un preşedinte de stat sau de guvern şi trebuie să îşi susţină ţara. Şi cred că preşedintele României trebuie să fie un bun patriot, să gândească, să vorbească şi să simtă româneşte”, a adăugat Dăncilă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22