Pe aceeași temă
UPDATE: Ioan Mircea Pașcu recunoaște oficial că a fost lăsat fără sinecura PSD, Viorica Dăncilă retragând propunerea lui la un post de comisar european fără portofoliu pentru doar două luni, dar care i-ar fi adus serioase beneficii financiare.
„Ultima ora: am fost informat de Dna Ambasador pe lângă UE, Luminiţa Odobescu, ca a primit instrucţiuni pentru retragerea candidaturii mele la postul de comisar interimar al României! Iau nota şi ma conformez, aşa cum am anunţat, hotărârii luate de Dna Viorica Vasilica Dancila! Voi reveni ...”, a scris Paşcu pe pagina sa de Facebook.
După ce guvernul estonian a decis să-și retragă propunerea de comisar european fără portofoliu și interimar, până la 1 noiembrie, și premierul Dăncilă s-a decis să-i urmeze exemplul, lăsându-l pe fostul europarlamentar Ioan Mircea Pașcu (70 ani) fără sinecura de partid, anunță G4Media.ro, citând surse social-democrate de la Bruxelles.
Pașcu ar fi urmat să fie audiat miercuri dimineața în Conferința Președinților din Parlamentul European (liderii de grup politic), astfel încât nu este clar în acest moment dacă audierile vor mai avea loc.
Asupra Guvernului Dăncilă s-au exercitat presiuni pentru a-și retrage candidatul, europarlamentarii PSD promițând că s-au inițiat deja procedurile pentru ca lui Pașcu să-i fie retrasă candidatura.
Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European, a cerut de asemenea, marți, renunțarea la propunerea ca Ioan Mircea Pașcu (PSD) să fie numit comisar european fără portofoliu pentru doar câteva săptămâni, subliniind că ar fi o risipă inacceptabilă din banii contribuabililor.
Estonia a anuțat luni că renunță la postul de comisar european fără portofoliu, Kadri Simson urmând să ajungă la Bruxelles doar când noua comisie condusă de Ursula von der Leyen va intra în funcție de la 1 noiembrie.
G4Media.ro a dezvăluit vineri că șefa Comisiei de control bugetar din Parlamentul European, Monika Hohlmeier îi atrage atenția președintelui legislativului de la Bruxelles, David Sassoli, într-o scrisoare, că numirea unor comisari fără portofolii pentru doar câteva săptămâni nu poate fi justificată din punctul de vedere al principiului bunei gestiuni financiare.
Mandatul actualei Comisii europene, condusă de Jean Claude Juncker, expiră la finalul lunii octombrie. Echipa a rămas fără doi dintre membri după ce Corina Crețu și Andrus Ansip (Estonia) au fost aleși europarlamentari, iar în locul lor au fost nominalizați, de către guvernele de la București și de la Talin, Ioan Mircea Pașcu, respectiv Kadri Simson.
Potrivit site-ului en24.news, Pașcu (70 de ani) ar putea încasa o pensie de comisar european pentru câteva săptămâni de activitate. Această pensie reprezintă între 45 și 60% din salariul de comisar (care înseamnă cam 20.000 de euro lunar fără alte beneficii). Acestea sunt regulile UE, iar orice încărcări de a lega plata pensiei de durata mandatului au eșuat în trecut.
În replică, Ioan Mircea Pașcu a scris pe Facebook că nu va beneficia de pensie, întrucât ar avea nevoie de minimum un an de activitate și îl amenință pe Sorin Ioniță, preşedintele think tank-ului Expert Forum că îl va da în judecată pentru difuzarea de știri false care îi aduc atingere demnității sale de membru PSD.
„Omul IM Pascu se da de ceasul mortii ca e fake news, dar comisia Buget stie ce zice: pentru 2 luni (Sep+Oct) drept comisar de frecat menta, omul ar lua 40.000 euro + beneficii (deconturi, diurne, asigurari) si drept de pensie de 930.000 euro esalonata pe restul vietii lui. Ca de aia facea gura anti-PSD in primavara, cand l-a scos Dragnea de pe lista PE, dar apoi a amutit brusc cand a aparut nominalizarea asta. Vorba aia, PSD promoveaza competenta si echitatea sociala", a scris Sorin Ioniță pe Facebook.
În replică, Ioan Mircea Pașcu i-a scris lui Ioniță pe Facebook: „Domnule Ioniță, tocmai ti-ai făcut rost de un proces, întrucât eu am comunicarea oficială primită din partea Comisiei, in care sunt prezentate cifrele reale. Acestea sunt o fracțiune infima din ceea ce prezinți dta public ca ar urma sa primesc eu la sfârșit de mandat, afectându-mi astfel imaginea publica! Uneori răutatea te orbește și te pierde ...", i-a transmis fostul europarlamentar PSD lui Ioniță.