Pe aceeași temă
Ea a spus că refuzul președintelui Iohannis de validare a propunerilor de miniștri pe care le-a făcut se înscrie în seria de tentative pe care Iohannis le face pentru a bloca activitatea guvernului. Premierul spune, însă, că ”responsabilitatea față de țară și față de români” o obligă să-și continue activitatea.
„Vom merge în Parlament și vom încerca să obținem susținerea necesară pentru continuarea mandatului”, a spus Dăncilă, într-o conferință de presă susținută la Guvern la câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis afirmase că „astăzi, actualul guvern are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, printr-o procedură pe care le solicit să o declanșeze”, a spus premierul Viorica Dăncilă.
Ea l-a „somat” pe președinte să prezinte „de urgență” probe, după ce șeful statului a vorbit despre o ”guvernare haotică, incompetentă și coruptă”.
Cele mai importante declarații ale premierului Viorica Dăncilă (monitorizare Hotnews.ro)
Klaus Iohannis nu și-a înțeles rolul constituțional
Atitudinea sa nu e deloc surprinzătoare. De doi ani și jumătate se folosește de funcție pentru a critica acest guvern
Dl Iohannis a înlocuit datoria de mediator cu cea de sabotaj
Este un comportament la fel de imatur și egoist ca cel al dl Tăriceanu. Unul abandonează guvernarea, altul blochează numirea miniștrilor
Noi ne vom continua activitatea
Vom merge în Parlament și vom încerca să obținem susținerea necesară pentru continuarea mandatului
Avem o responsabilitate față de țară și față de români
Dl Iohannis își aduce singur laude și ne garantează că România e o țară stabilă în timp ce face tot posibilul să o destabilizeze
A reușit contraperformanța de a bloca de nenumărate ori guvernul refuzând miniștri după bunul plac
Dacă dl Iohannis consideră că acest guvern a eșuat pentru că a crescut pensiile și salariile, a generat una dintre cele mai mari creșteri din UE și a crescut considerabil investițiile, înseamnă că un guvern de succes pentru el înseamnă tăierea pensiilor și salariilor, renunțarea la dreptul la proprietate și conviețuirea în grupuri
E de-a dreptul revoltător că folosește de la tribuna administrației prezidențiale expresia guvern corupt
Îl somez să prezinte de urgență probe pentru această afirmație care dăunează grav imaginii României
Acest guvern pe care dl Iohannis îl consideră incompetent e cel lăudat de președintele Trump pentru performanțele economice, cel care a crescut veniturile românilor și a făcut investiții în aproape toate comunitățile locale
Nu voi accepta niciodată ca votul românilor să fie discreditat
Am văzut lașitatea dl Tăriceanu, minciunile dl Ponta, plângerile penale ale dl Orban, jignirile dl Barna, atacurile dl Iohannis
Înțeleg că trebuie să mă lupt cu toți acești bărbați de stat ai României care nu au înțeles că lupta politică e pe proiecte, și nu pe cine țipă mai tare
Ne vom duce cu demnitate mandatul până la capăt și vom avea curajul să ne uităm în ochii românilor pentru că nu am luat niciodată o decizie împotriva lor