Pe aceeași temă
Decizia ar fi una motivată de rațiuni de control, pentru ca Dăncilă, care e sigură de validarea sa ca președinte la congresul din weekend, unde-i are contracandidați pe Ecaterina Andronescu, pe Șerban Nicolae și pe Liviu Pleșoianu, să poată avea echipa agreată de ea pentru a conduce partidul. De asemenea, Dăncilă vrea să evite, astfel, expunerea publică a PSD prin bătăliile care s-ar putea da la scenă deschisă, în timpul congresului, pentru cele două posturi
Astfel, la congresul de sâmbătă ar urma să fie ales doar președintele partidului, după ce locul a fost lăsat liber de Liviu Dragnea, condamnat între timp la închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman.
Pentru funcția de secretar general se luptă Mihai Fifor, Marius Dunca, liderul PSD Braşov, fost ministru al Sportului, și fostul secretar general Codrin Ștefănescu, îndepărtat din funcție după debarcarea lui Dragnea la pușcărie.
O dispută pe scena Congresului între Codrin Ştefănescu, cunoscut pentru agresivitatea discursului, şi Mihai Fifor ar oferi imaginea unui partid divizat. Drept urmare, Viorica Dăncilă ia în calcul să le propună liderilor PSD ca alegerea secretarului general să nu fie supusă la vot în Congres, ci să fie decisă într-un CEX ulterior iar acesta să fie votat la propunerea sa, susţin surse politice pentru Adevărul.
Postul de președinte executiv este disputat de ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici şi de vicepremierul Daniel Suciu.
Candidaturile vor fi decise la Comitetul Executiv de vineri.
Dăncilă este sigură de preluarea conducerii partidului, pe care și-ar fi asigurat-o la ședința de marți seară de la Vila Lac, unde le-a transmis liderilor PSD că va demisiona din fruntea Guvernului dacă nu va obține șefia partidului, ceea ce pentru PSD ar echivala cu pierderea puterii.