Daniel Chitoiu: Obiectivul major in urmatoarele luni va fi relansarea societatilor de stat si regandirea sistemului de redevente

Fara Autor | 07.05.2012

Pe aceeași temă

 

Ministrul propus pentru portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, a declarat luni, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate, că obiectivul său major în următoarele luni va fi reducerea pierderilor şi relansarea societăţilor de stat, potrivit Agerpres.
 
"Obiectivul meu major în următoarele luni va fi de reducere a pierderilor şi relansare a societăţilor de stat. Trebuie îmbunătăţită performanţa acestor societăţi şi companii. Aşa cum ne-am angajat în acordurile cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, în perioada următoare, până în septembrie, vom finaliza procesul de selecţie a managementului privat pentru Hidroelectrica, Oltchim, Transgaz, Electrica şi Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara", a spus Chiţoiu.
 
Un alt obiectiv major al lui Chitoiu este regandirea sistemului de redevente si taxare. Chitoiu sustine ca sunt domenii in care nivelul redeventelor este prea mic, iar in acest sens a dat ca exemplu sectorul petrolier. Chitoiu a precizat ca va negocia cu OMV Petrom cresterea redeventelor inainte de 2014, termenul limita. "Daca Petrom este de acord, putem sa le majoram inainte de 2014. Daca nu, ne gandim si la un impozit pe venituri exceptionale", a spus Chitoiu, citat de Hotnews.
 
"De ani de zile, taxarea nu este cea corecta si in concordanta cu cea prevazuta de toate statele Uniunii Europene (...)Avem domenii in care taxele acestea sunt prea mari, dar domenii in care taxele nu au mai fost majorate de 10 ani", a precizat Daniel Chitoiu.
 
"Ma bazez pe buna colaborare ca, pana la sfarsitul anului, noi sa implementatm legislatia corecta din punct de vedere al impozitarii resurselor", a mai spus ministrul desemnat al economiei.
 
Potrivit acestuia, nivelul de redevente si de taxare a resurselor minerale reprezinta doar 0,8% din PIB in Romania, in timp ce in Bulgaria, acestea ajung la 7%. "In Uniunea Europeana,  acest nivel oscileaza intre 4,5% si 9%".
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22