Daniel Morar se întâlneşte cu şefii parchetelor din teritoriu. La şedinţă participă şi Oana Schmidt-Hăineală

Fara Autor | 11.01.2013

Pe aceeași temă

Daniel Morar, prim-adjunct al procurorului general al României, se întâlneşte vineri la sediul Parchetului General cu şefii parchetelor din teritoriu, întâlnirea fiind una de lucru, relateaza AGERPRES.

Potrivit unor surse judiciare, la această întâlnire participă toţi membrii Secţiei pentru procurori din CSM, inclusiv noul preşedinte al Consiliului, Oana Schmidt-Hăineală.

 

Şedinţa vine în contextul conflictului apărut la Consiliul Superior al Magistraturii, unde o parte din judecători sunt nemulţumiţi de alegerea unui procuror, în persoana Oanei Schmidt-Hăineală, ca preşedinte al CSM.

Recent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a organizat o consultare a procurorilor din toată ţară în legătură cu alegerea noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii, iar din 1.982 de respondenţi, 92% susţin alegerea unui procuror ca preşedinte al CSM.

Potrivit Parchetului General, "în urma acestui demers, 92% din cei 1.982 procurori consultaţi şi-au însuşit următoarea declaraţie: luările de poziţii publice din partea unor asociaţii profesionale ale magistraţilor şi a unor persoane publice ce pun în discuţie statutul procurorului în România şi apartenenţa la corpul magistraţilor ca urmare a rezultatului alegerilor noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 4.01.2013 sunt de natură să provoace îngrijorarea membrilor acestei profesii''.

''Statutul procurorului în România este clar definit în Constituţie şi în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Rolul acestuia în activitatea judiciară, calitatea sa de magistrat, principiile în baza cărora îşi desfăşoară activitatea şi pe baza cărora se organizează cariera sa sunt în mod explicit reglementate de cadrul normativ în vigoare şi conforme standardelor internaţionale. Alegerea unui procuror în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr.317/2004, având în vedere că membrii Consiliului au acelaşi statut şi aceeaşi vocaţie, iar Consiliul este forul comun având ca scop apărarea independenţei justiţiei", susţinea Parchetul General.

Procurorii sunt de părere că alegerea preşedintelui CSM este rezultatul votului majorităţii membrilor Consiliului, în condiţiile legii.

Sursa: AGERPRES

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22