Daniela Lulache se intoarce, A fost nominalizata director general la Nuclearelectira. Lulache cistiga 13.000 euro/luna cind era director la Fondul Proprietatea

Fara Autor | 18.10.2012

Pe aceeași temă

Nominalizarea Danielei Lulache pentru funcţia de director general al Nuclearelectrica este controversată şi nu respectă regulile de guvernanţă corporativă, consideră Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), potrivit Mediafax. Daniela Lulache a ocupat in timpul guvernarii Tariceanu functia de director general la Fondul Proprietatea, avind un salariu de 13.000 euro, ceea ce a determinat presa s-o includa in categoria functionarilor cu salarii "nesimtite''.



"Modalitatea prin care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri face nominalizarea doamnei Daniela Lulache în funcţia de director general al Nuclearelectrica nu respectă regulile de guvernanţă corporativă. Conform Legii societăţilor comerciale 31/1990 şi a O.U.G. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice numirea directorilor generali este responsabilitatea Consiliului de Administraţie, iar orice interferenţă din partea acţionarului majoritar reprezinta o încălcare a legislaţiei în vigoare. Luând în considerare aceste aspecte, Fondul Proprietatea consideră controversată nominalizarea făcută de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri", afirmă managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny.

Administratorul Fondului Proprietatea menţionează că directorii generali trebuie aleşi printr-un proces transparent, iar "abilităţile profesionale şi de management" să reprezinte principalul criteriu de selecţie.

Nuclearelectrica are un director interimar din decembrie 2011, fostul director de dezvoltare Dumitru Dina, iar  Lulache ar urma să fie şefă la compania de stat până când va fi selectat un manager profesionsit.

Propunerea Ministerului Economiei va fi discutată în AGA Nuclearelectrica programă pentru 26 octombrie, se arată într-un convocator publicat pe site-ul Nuclearelectrica. Fondul Proprietatea deţine 9,72% din acţiunile Nuclearelectrica.

Lulache si salariul nesimtit

Daniela Lulache a fost numită în funcţia de director general al Fondului Proprietatea la 30 ianuarie 2008 şi demisă, împreună cu echipa ei, în decembrie 2009. Totodată a fost demis şi preşedintele comisiei de supraveghere a fondului, Mircea Ursache.

In timpul mandatului, Lulache a avut un salariu de 13.000 euro lunar, iar demiterea i-a adus 455.000 de euro. Această sumă imensă a însemnat indemnizaţia pe 12 luni în avans şi bonusurile de performanţă pe 2008 şi pe 2009, compensaţii pentru faptul că Lulache a pierdut postul, înainte de finalul mandatului.

Astfel, Lulache a facut obiectul unui scandal, fiind etichetata drept functionarul cu cel mai mare salariu nesimtit.

Deranjată de acuzaţiile care i-au fost aduse şi de titulatura de „cel mai bine plătit funcţionar de stat“, Lulache a reacţionat şi a declarat că banii reflectă activitatea ei performantă la FP. „Am preluat fondul cu 100 de milioane de euro în conturi, iar la plecare l-am lăsat cu aproape 500 de milioane de euro“, şi-a justificat Lulache salariul de peste 13.000 de euro pe lună din bani publici. După scandalul Lulache şi salariile compensatorii uriaşe, aceasta s-a retras, nu înainte de a comenta că în Statele Unite ar fi câştigat mult mai mulţi bani, pe criterii de performanţă. „De fapt am pierdut bani, nu am câştigat“, a fost explicaţia prin care Lulache a încercat, fără succes, să oprească scandalul.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22