Danileț, despre interdicția impusă magistraților în defăimarea autorităților: e o prostie!

Dora Vulcan | 07.12.2017

Judecătorul Cristi Danileț spune că amendamentul adoptat miercuri în comisia lui Iordache prin care magistrații sunt obligați să se abțină de la exprimări defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului, este "o prostie evidentă". Magistratul român "nu e atât de idiot", spune Danileț.

Pe aceeași temă

 

 

 "Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului — legislativă și executivă. Asta a votat ieri Camera Deputaților. E o prostie evidentă și voi explica. Magistratul român nu e atât de idiot încât, în timpul unui proces sau în conținutul unui document judiciar, să spună sau să facă ceva defăimător la adresa Parlamentului, Guvernului sau președintelui țării. Nu s-a întâmplat asta niciodată și nu ar fi motive să se întâmple. Dacă tot vrei să defăimezi o instituție, o faci pe FB și ai scăpat, căci doar pe FB nu ești în exercitarea atribuțiilor de serviciu chiar dacă ești la birou!", a scris Danileț într-un mesaj postat pe Facebook.

 

Cristi Danileț arată că magistrații au un cod deontologic care interzice manifestări de acest gen față de orice persoană sau instituție.

 

"Magistrații au din 2005 un cod deontologic și o abatere disciplinară care interzic manifestări de acest gen nu numai în timpul exercitării atribuțiilor, ci și în afara lor, față de orice persoană sau instituție, atât timp cât afectează imaginea justiției. Spre deosebire de parlamentari, noi respectăm aceste interdicții și, imediat ce le încălcăm, Inspecția Judiciară se pune în mișcare. O interdicție trebuie însoțită de o sancțiune: or, cică se va interzice conduita sau vorba defăimătoare, dar magistratul nu va fi sancționat expres sau altfel decât până acum pentru acest lucru. Este lipsit de sens să interzici magistraților defăimarea celorlalte puteri ale statului (legislativă și executivă), dar să permiți defăimarea altor instituții publice sau autorități (de exemplu, ministere sau prefecți), precum și să permiți defăimarea unor persoane din cadrul puterilor statului (de exemplu, să critici individual pe unii miniștri sau parlamentari!)", spune Danileț.

 

"În concluzie: este un text făcut fără nicio justificare, cu un conținut hilar și fără vreo aplicabilitate practică. Și aș putea lua la puricat toate articolele votate ieri în Camera Deputaților să demonstrez ridicolul din unele propuneri, vicleniile cuprinse în altele sau inutilitatea celor mai multe dintre modificări. Și când mă gândesc că sunt trei legi ale justiției și trei proiecte prin care vor să le schimbe...", a mai scris Danileț.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22