De astăzi, pot fi vaccinați anti-Covid și copiii între 5 și 11 ani

Redactia | 26.01.2022

Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani începe miercuri. Imunizarea se face în centrele dedicate copiilor cu vaccinul produs de compania Pfizer BioNTech.

Pe aceeași temă

Vaccinarea copiilor de peste 5 ani se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

În prezent, în platforma de programare figurează peste 200 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național.

Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Pfizer este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

Programările pe platforma electronică au început pe 13 ianuarie, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Programarea se poate face doar în centrele de vaccinare aflate în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.

114.000 doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech au ajuns marți în România. Vaccinurile au fost livrate pe cale aeriană și au sosit pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22