Pe aceeași temă
1. Organizarea comunista
Ceea ce a frapat de la bun inceput a fost tipul de organizare, care a amintit multora de modelul ceausist. Oamenii au fost adusi pe baza de convocator, cu autobuze sau trenuri, distribuiti pe judete, grupe, detasamente, pozitiile fiecaruia in Piata erau bine stabilite. Imaginile cu acele coloane care intrau organizat, ca la armata, in piata si isi ocupau cuminti locurile, cu activistii de la partid in frunte, cu judetele din sud mai aproape de tribuna, aratau obsesia pentru organizare si cantitate. Lipsa de spontaneitate si determinare care domneau, plictisul de pe fetele oamenilor, tabloul de turma minata de la spate, au facut ca analogiile cu metodele comuniste sa se impuna. Forma a contat mai mult decit fondul, numarul decit calitatea.
2. Discursurile paralele
Luarile de cuvint, multe cu greu puteau fi numite discursuri, au fost incarcate de ura, fixate obsesiv pe ”statul paralel” si pe nenorocirile pe care acesta le aduce. Ca linie generala, cuvintarile liderilor PSD pareau rupte de realitate, sau faceau recurs la o realiate paralela, cu care, in mod evident, multimea nu rezona.
Nu au lipsit momentele ridicole. De exemplu, intrebarea lui Firea, care s-a vrut mobilizatoare, daca oamenii au fost adusi cu forta, a primit ca raspuns o tacere stinjenita.
Fara discutie insa, momentul comic i-a apartinut fara drept de apel lui Liviu Plesoianu, care a scremut citeva sloganuri schioape impotriva lui Kovesi si Iohannis, in incercarea de a imita sloganurile #Rezist. ”Doamna cucuvea, unde v-ati ascunselea? E sufrageristă si nu mai rezistă”, ”Iesi afara, cucuvea tortionara!" ”Ludovic, nu fi trist, tu ești noul securist”, ”Werner și Codruța să-și facă bocceluța”, ”Noi majoritatea, voi securitatea!”.
Efectul a fost un dezastru, multimea a ramas placida si nu a reactionat in pofida tuturor indemnurilor care veneau din megafoane. Bomboana pe coliva penibilului a fost partea cu limba engleza, se vedea pe fetele oamenilor si din lipsa oricarei reactii ca nimeni nu pricepe o boaba.
In acelasi registru al ridicolului a fost si faptul ca manifestantii strigau din cind, cam slab, e drept, ”vrem justitie”, chiar sub ferestrele guvernului aflat la putere.
Desi multe dintre ideile expuse la miting nu erau noi, fiind mediatizate in exces in ultimul an, dar au socat acum prin agresivitate. Sunt o declaratie de razboi adresata non-pesedistilor. Un razboi a carui motivatie a ramas neclara pentru manifestanti
3. Dragnea, frica in supradoza
Cel mai asteptat moment, care se voia punctul culminant al mitingului, a fost discursul lui Dragnea. El trebuia sa explice motivul si scopul luptei cu ”statul paralel”. Sa-i dea chip.
Orator slab, incapabil sa energetizeze masele, Dragnea a incercat timp de o jumatate de ora sa transfere propriile lui frici asupra manifestantilor. Sa-i injecteze cu groaza de dosare, delatiuni, ascultarea telefoanelor, securitate, procese, vinovatii, etc. A repetat pina la saturatie citeva idei-cheie: Nimeni nu e singuranta. Voi veti fi urmatoarele victime. Nimeni nu are scapare, bratul lung al securist-stalinistilor o sa va ajunga pe toti. ” Sa nu va faceti iluzii, toți suntem sau putem deveni ținte ale acestor execuții! Toți am fost sau suntem atinși de mîna lunga a statului paralel. E posibil să fii chiar tu unul din cele 6 milioane de români ascultati. Stalinisti si securisti vor sa ne transforme pe toti in cohorte de denuntatori. Oricine poate fi transformat in suspect sau vinovat”.
Dragnea a servit o supradoza de frica, o frica pe care insa manifestantii nu o simteau. Era frica lui, nu a celorlalti. Incercarile de a dinamiza masele ( ”mai tare, nu va aud, vreau sa-mi raspundeti tare”) s-au lovit de apatie.
Cel mai decuplat discurs de problemele reale ale oamenilor a fost cel al lui Dragnea. A incercat si sa justifice totul, inclusiv lipsa banilor din buzunarele adunarii, prin „statul paralel”. Chiar in timpul discursului, oamenii au inceput sa plece, oboseala ii mina de la spate.
4. Spontaneitatea apatiei
Esecul major al mitingului a fost insa lipsa oricarui entuziasm, decuplarea evidenta de tematica ”abuzurilor, securitatii si statului paralel”. Putine au fost momentele in care multimea a fost pe receptie, a rezonat spontan cu cele spuse de la tribuna. In general raspunsurile ei erau palide, venite mai mult de la organizatiile masate in fata, in frunte cu Telormanul, la indeminul activistilor care raspundeau de ”detasamente”. Nu a fost nici un vorbitor capabil sa improvizeze, sa entuziasmeze. Dezamagirea se putea citi nu doar pe fetele celor din multime, dar chiar si pe cea a liderilor de la tribuna.
Plictisiti si obositi, oamenii au inceput sa plece inca diin timpul discursului lui Dragnea, semnal serios pentru liderul PSD. A fost astfel ratat finalul mitingului, care se dorea unul apoteotic, cu luminite, imitatie a protestului #Rezist. Liderii au ramas stingheri pe scena, agintind de unii singuri telefoanele mobile. Moment penibil.
Singurul lucru spontan la acest miting a fost apatia. Intre spontaneitate si comanda nu se poate pune acel semn egal care tot aparea pe ecranul din spatele scenei.
5. Gunoaiele si #Rezist
Imaginea cu Piata Victoriei acoperita de gunoaie, pet-uri, hirtii si pancarte abandonate va deveni si ea emblematica. Virala a devenit deja.
Ca si #rezist proiectat pe cladirea guvernului in timpul discursului lui Dragnea.
Doua lumi paralele.
Incepind cu minerii si terminind cu mitingul anti-justitie din 9 iunie, romanii nu au iesit niciodata spontan din case in sprijinul PSD. E ceva ce nici predecesorii lui Dragnea, nici el si nici urmasii lui nu vor reusi.
