De ce au lipsit PSD-iștii de la discuțiile cu Isărescu? Dragnea și Nicolae răspund confuz

Redactia | 29.03.2018

Toți senatorii PSD membri ai comisiei economice au lipsit joi de la sedința la care a participat guvernatorul BNR Mugur Isărescu, alături de toți membrii Consiliului de administrație ai BNR.

Pe aceeași temă

 

 

În deschiderea discuțiilor, Florin Cîțu a specificat că membri PSD nu sunt prezenți dar că aceștia urmăresc transmisiile din comisie.

 

Aflat la Focșani pentru festivitățile pentru inaugurarea unui bazin de înot, presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a declarat că senatorii PSD nu au participat astăzi la discuțiile din Parlament pe tema evolutiei inflatiei, in cadrul carora Isarescu a tinut un discurs. Dragnea a negat însă  că ar fi vorba de un boicot, pentru ca „BNR este sprijinită (de PSD n.r.)”.

 

"Poate nefiind lămuriți cu intenția BNR de a face parte dintr-un program național de dezvoltare și sprijin al cresterii economice din Romania au avut rezerve (pesedistii - n.red.) ", a mai spus Dragnea

 

De asemenea, referitor la faptul că anunțase pe 20 februarie că îi va transmite o scrisoare împreună cu premierul Dăncilă, Dragnea a declarat că a primit raspuns la scrisoarea pe care i-a trimis-o guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, insa nu a apucat sa o studieze pentru ca a primit-o miercuri seara, tarziu.

 

Pe de altă parte, liderul grupul senatorial PSD, Șerban Nicolae, a declarat pentru HotNews.ro că nu a fost vorba de un boicot, ci că toți senatorii partidului se află joi în Dâmbovița, la o acțiune comună, iar Cîțu știa dinaintea ședinței că senatorii PSD din comisie nu vor putea fi prezenți.

 

Nicolae a adăugat că mai potrivit ar fi fost ca guvernatorul să fie invitat la comisia de buget, finanțe și activitate bancară, însă a spus că nu există un plan ca acest lucru să se petreacă în viitorul apropiat. 

 

Ședința comisiei a durat aproape două ore, iar tema a fost "Evoluția inflației și implicațiile pentru economia României".

 

Amintim că liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat pe 20 februarie că îi va trimite o scrisoare guvernatorului BNR, întrucât are întrebări privind inflația. Cu o zi înainte, Eugen Teodorovici și Viorica Dancilă au spus că vor să dicute cu șeful Băncii Naționale pe această temă.

 

"E bine să întrebați și BNR", a răspuns Dragnea, întrebat dacă este îngrijorat despre faptul că inflația a înregistrat nivelul de 4,3% în ianuarie. "Eu o să trimit o scrisoare domnului guvernator cu niște puncte de vedere adunate de la mai mulți specialiști și din partea mea. Și vreau să primesc niște răspunsuri. Nu vreau să discut acum pe genunchi pentru că e un subiect foarte important. Aș vrea să văd și care a fost implicarea BNR în asta pentru că este o chestiune foarte serioasă" a spus Dragnea atunci.

 

Ulterior, el a declarat că scrisoarea a fost trimisă chiar în acea zi.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22