Pe aceeași temă
George Ivașcu scrie în adresa adresată MAE „solicitarea fermă de amânare a luării unei decizii” a Comitetului Patrimoniului Mondial din Cadrul UNESCO, de la finalul lunii iunie, conform documentului original obținut de HotNews.ro.
Ministrul Culturii își justifica solicitarea prin faptul că trebuie protejate drepturile patrimoniale ale Statului Român în litigiul cu Gabriel Resources.
„Având în vedere dosarul arbitral ICSID nr. ARB/15/31, în care părți sunt investitorii Gabriel Resources Lmt. și Gabriel Resources (Jersey), pe de o parte, și România, pe de altă parte, vă adresăm rugămintea de a dispune transmiterea către Secretariatul Convenției Patrimoniului Mondial din cadrul UNESCO a solicitării statutului român de a amâna decizia Comitetului Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 42-a sesiuni, care se va desfășura la Manam, Bahrain, cu privire la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a Peisajului Cultural Minier „Roșia Montană” și în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale Statului Român în acest litigiu arbitral.
De asemenea, apreciem că decizia de înscriere în Lista Patrimoniului Mondiala Peisajului Cultural Minier „Roșia Montană” trebuie să se realizeze în condițiile în care acest sit să nu fie grevat de vreun litigiu.
Astfel, reiterăm solicitarea fermă de amânare a luării unei decizii în acest sens.
De asemenea, vă solicităm facilitarea întrevederii a unei delegații a instituției noastre cu reprezentanți relevanți ai UNESCO pentru prezentarea acestui subiect”, se arată în documentul transmis sub semnătura lui George Ivașcu către ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu.
Primele informații despre intenția Guvernului au apărut în prima săptămână a acestei luni. „Asta a fost instrucţiunea pe care am primit-o, de stopare a dosarului la nivelul la care se ajunsese. El primise deja recomandarea de înscriere în Patrimoniul Mondial, acum câteva săptămâni, iar acest lucru urma să se discute peste câteva săptămâni în Bahrein, la o reuniune mai mare a Patrimoniului Mondial. Instrucţiunea pe care am primit-o de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, a fost, pe de o parte, stoparea evaluării la nivelul la care se ajunsese şi, totodată, organizarea unei întâlniri între o delegaţie din partea unor ministere de la Bucureşti şi dna Rossler de la Patrimoniul Mondial. Întâlnirea a avut loc chiar în aceste zile la Paris. Patrimoniul Mondial urmează să dea răspuns în câteva zile, pentru că e o situaţie inedită, adică nu cred că s-a mai întâmplat", a declarat, pe 7 iunie, pentru Mediafax, ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu.
Adrian Cioroianu nu a putut fi contactat, marți, de HotNews pentru precizări suplimentare. Însă, în acest moment, propunerea privind includerea Rosia Montana în patrimoniul UNESCO figurează încă pe site-ul instituției, la secțiunea dedicată sesiunii care se va desfășura la Manam.
La aproape două săptămâni după ce a transmis către MAE adresa privind cererea de amânare a luării unei decizii în cazul Roșia Montana, George Ivașcu a cerut introducerea președinției și CSAT ”convocarea în regim de urgenţă pe ordinea de zi” a subiectului Roşia Montană, ”având în vedere necesitatea adoptării unei decizii în ceea ce priveşte situaţia României”. Potrivit Administrației Prezidențiale, subiectul a fost introdus pe ordinea de zi a CSAT din 27 iunie, cu doar două zile înainte de sesiunea UNESCO în care se vor lua deciziile.