Pe aceeași temă
S-a trecut, astfel, într-o nouă etapă, mult mai dură, de atac din partea politicului asupra presei. O etapă care poate fi fatală credibilităţii presei în întregul ei. Cu sprijinul unor colegi care confundă misiunea jurnalistului cu cea a a propriei parveniri. De la jurnalistul convertit la relatii publice, din postura de consultant, la cel ofertat pentru o profitabila cariera politica pare sa fi fost doar un pas. Ca de la Romania lui Adrian Nastase a anului 2004 la Romania anului 2016 a condamnatului penal Liviu Dragnea.
Din postura de tehnocraţi ai informaţiei, a cărei procesare trebuie făcută strict în interes public, la cea de candidat pe listele unui partid la parlamentare, jurnaliştii care au făcut acest pas se transformă din dulăi ai democraţiei în căţei de casă ai partidelor politice. Ocultarea interesului public nu este, însă, doar o opţiune personală ci una care destabilizează profund credibilitatea presei, a profesiei în întregul ei. Este alarmant că asociaţiile de profil care ar trebui să vegheze asupra igienei profesiei nu au nicio reacţie. Poate şi pentru că, în marea lor majoritate, acestea servesc interese punctuale şi mai puţin interesul profesiei. Discuţia despre incapacitatea profesiei de a-şi asigura anticorpi la desantul politic porneşte încă din negura anilor 2000-2004 când PSD a început cel mai violent atac asupra presei, prin sistemul creat de preşedintele de atunci al partidului, devenit ulterior prim ministru: Adrian Năstase, deţinător, între timp, a două condamnări penale cu executare pentru fapte de corupţie.
De la jurnalistul-tonomat al cărui stăpân doar poate fi bănuit sub ţesătura străvezie a articolului la jurnalistul care se înregimentează pe listele unui partid a fost un singur pas. Făcut cu maximă uşurătate inclusiv de jurnalişti care şi-au construit condeiul şi credibilitatea publică prin investigarea afacerilor de partid cu iz penal. Bulversant şi năucitor este faptul că opţiunea politică a jurnalistului racolat se face chiar pentru listele eligibile ale acelui partid care a constituit ţinta investigaţiilor sale.
Ce s-a întâmplat pe traseul dintre procesarea informaţiei, cel mai adesea servită pentru a sluji diverselor jocuri din umbră, şi publicarea sa, ce negocieri, şantaje, presiuni sau oferte, nu vom afla, cel mai probabil, niciodată. Aflăm doar că un ascuţit condei, un necruţător jurnalist de investigaţii care până mai ieri reclama presiuni politice asupra redacţiei din care a făcut parte pentru eliminarea sa optează acum pentru înscrierea pe listele PSD. Este cazul lui Alexandru Căutiş. Care mai şi dă asigurări că el a fost cel care a făcut decisivul pas şi nu partidul până mai ieri criticat în articolele sale de investigaţie. Într-o logică schizoidă care pretinde că e absolut normal să te laşi vrăjit, în timp ce scrii despre afacerile penale ale partidului, de potenţialul său de a sluji binelui public. Care nici că ar putea fi servit mai bine decât prin împlinirea acestor liste şi cu propria persoană.
De la sinistrul an 2004, anul stenogramelor PSD, când Adrian Năstase dădea directivă de racolare discretă a jurnaliştilor ce ar fi favorabili partidului şi de anihilare, cu scoaterea din presă fără scrupule, a celor incomozi (cu ajutorul râvnitei reclame la regiile autonome, aflate în subordinea guvernului) s-a ajuns la sinistrul an 2016 când oamenii politici nici măcar nu se mai jenează să oferteze jurnalişti, doar pentru că au figuri cunoscute publicului telespectator. Năstase avea cel puţin abilitatea de a face racolările în mod discret, oferind posturi şi servicii de consultanţă în PR pentru jurnaliştii racolaţi. Ceea ce se întâmplă în România lui Dragnea este infinit mai toxic prin chiar destabilizarea credibilităţii profesiei de jurnalist, care a ajuns veritabilă pepinieră de cadre pentru partidele politice. Este şi cazul jurnalistei Denise Rifai, moderator al unei emisiuni de la Realitatea TV, curtata de liderul (ramas) unic al PNL, Alina Gorghiu.
Denise este jurnalistul care, în calitate de moderator al unei emisiuni electorale pentru alegerile locale din primăvara acestui an, şi-a pus o fosta colegă, Laura Chiriac, devenită candidată a unui partid la o primărie de sector, în brânci. Cu o violenţă care nu doar că excede cu mult mijloacele jurnalistice de intervievare ci chiar şi pe cele ale unui anchetator din România anului 2016. Moderarea acelei emisiuni în care şi-a spulberat fosta colegă va constitui probabil material de studiu pentru facultăţile de jurnalism la secţiunea „aşa, nu”.
Ei bine, despre Denise Rifai aflăm că a fost ofertată de liderul unic al PNL Alina Gorghiu. Care, de când s-a eliberat de parteneriatul făcut până acum cu Vasile Blaga la conducerea partidului – retras după ce DNA a început investigarea sa pentru afaceri de corupţie – se întrece pe sine în declaraţii şi demersuri de-un ridicol prin nimic necenzurat.
Niciodată, însă, politicul nu a dat un desant atât de violent asupra presei, prin racolarea pe liste de candidaţi a celor care şi-au fundamentat în timp imaginea de jurnalişti necruţători cu matrapazlâncurile politicienilor.
Cazul jurnalistului Alex Cautis: A facut o ancheta despre "hotiile" lui Dragnea, pe care apoi l-a acuzat ca i-a scos emisiunea de pe post, dar candideaza pe listele PSD la alegeri
Ziaristul Alexandru Cautis (fost Kamizake, actualmente invitat semi-permanent la Realitatea TV) a anuntat pe contul sau de Facebook ca va candida la alegerile parlamentare pe listele PSD Constanta. Decizia este surprinzatoare in contextul in care Cautis l-a acuzat in luna octombrie 2015 pe seful PSD Liviu Dragnea ca s-ar fi aflat in spatele deciziei de a ii scoate de pe post emisiunea de la Realitatea TV, dupa ce a realizat o ancheta despre "hotiile" pe care Dragnea le-ar fi facut in judetul Teleorman, spune Hotnews.ro.
Pe 22 octombrie 2015, Cautis a contestat decizia actionarului Realitatea TV Cozmin Gusa, aratand ca investigatiile sale despre actualul lider al PSD au adus audiente record (4,8 puncte) in ultimele sase luni pentru Realitatea, timp in care a fost invitat in multe dintre emisiunile postului tv, relata B1.ro.
Fostul moderator al emisiunii "Combat News", care a prins doar patru editii, Căutiş a susţinut că inlaturarea sa de la Realitatea TV are legatura cu influenta pe care Dragnea o are asupra postului de televiziune.
"Sper sa inteleaga cat mai multi romani, printre care si un procuror, ca Dragnea ar avea investitii smecheresti in presa, inclusiv la o televiziune al carei nume incepe cu o singura litera. Si nu ma refer aici la MTV. Am constatat zilele acestea ca foarte multe posturi tv au facut sluj in fata abia-inscaunatului Dragnea. Ori asta miroase a bani. Avem de-a face, mai nou, cu o Udrea cu mustata. Legat de inchiderea stupida a emisiunii Combat News, pe care o moderam, dupa doar patru editii, nu am certitudinea ca Dragnea ar fi in spatele acestei decizii, dar... Mi-ar face placere sa constat ca Realitatea TV, care se prezinta drept un post independent, va continua anchetele legate de hotiile din Teleorman ale actualului sef al PSD. Daca dezvaluirile nu vor continua, e clar ca avem de-a face cu omul care e in stare sa scoale si mortii, asa cum ne-a obisnuit la alegeri", a declarat Alex Cautis pentru Evenimentul Zilei.
Pe de alta parte, Cozmin Gusa sugereaza ca a decis scoaterea emisiunii din grila pe motiv ca cei doi prezentatori, Alex Cautis si Madalina Vasile, nu se potriveau.
Cautis a publicat in Kamikaze mai multe texte care il vizau pe Dragnea. In 28 decembrie 2015 el scria despre fondurile de vanatoare ale lui Dragnea in Teleorman
Diferenta de identitate dintre autorul articolului despre şmecheriile lui Dragnea şi autorul textului de pe fb, unde Cautis isi justifica intentia de a candida exact pe listele de partid ale celui pe care l-a criticat cat a fost jurnalist de investigatii, deschide un hău cât Groapa Marianelor.
Ce spune Cautis pe Facebook despre candidatura sa:
"Dragi prieteni de pe Facebook, asa cum poate ati aflat pe surse am ocazia sa candidez la parlamentare la Constanta, din partea PSD. Eu m-am dus si am solicitat acest lucru lui Felix Stroe, nu invers. Am suficienta minte cat sa fi intuit chiar de la luarea deciziei mele ca prima tentatie a celor care afla aceasta stire este sa ma ponegreasca. Dar sper ca o buna parte dintre ei sa aiba rabdarea, curiozitatea si, scuzati, inteligenta de a astepta si explicatiile mele. Vad ca sunt socati mai ales unii care spun ca aveau incredere in mine ca sunt intr-un anume fel. Increderea, ca si iubirea, ar trebui sa se intretina de la sine chiar in momente in care par puse in pericol, ca sa fie cu adevarat demne de numele "incredere" sau "iubire". Poate ca oi avea si eu ceva de spus cu gestul meu, poate ca am eu insumi mai multa incredere in mine decat aveti voi in mine si chiar sper sa nu ma dezamagesc. Poate ca ma si iubesc eu insumi pe mine (scuzati pleonasmul). Vreti sa ma indoiesc de mine doar fiindca voi va indoiti brusc de mine? Vreti sa ma urasc doar fiindca voi ma urati brusc? Nu va cer sa mai credeti in mine sau sa ma iubiti in continuare. Va rog insa sa ma lasati sa-mi dau eu mie o sansa sa mai cred in mine, in cel care cred ca sunt, in cel care vreau sa fiu, pentru mine. Nu candidez pentru nimeni altcineva decat pentru mine. Eu cu mine ma voi lupta mai tare in noua postura decat cu oricare pesedist, penelist, pepizdamasist. Sper sa nu-mi fie sila de mine la final. Nu ma detestati ca ma pun la incercare astfel. Eu voi pierde mult mai mult decat voi daca incercarea mea este un esec."
Schisma săpată astfel între identitatea jurnalistului de investigaţie şi textul recent de pe facebook în care explică opţiunea sa de viitor candidat al PSD în alegeri intră probabil în domeniul patologicului. Textul e năucitor fie şi pentru că pare a se fi făcut printr-un transfer straniu de identitate asupra fostului jurnalist de investigaţie.
PNL şi Alina Gorghiu prind din urmă PSD prin ridicol şi hilarul desăvârşit. Realizatoarele TV Denise Rifai (Realitatea TV) si Simona Gherghe (Antena 1) au fost invitate de presedintele PNL Alina Gorghiu sa candideze pe listele liberalilor la alegerile parlamentare din decembrie.
Denis Rifai: De la afirmatia halucinanta a lui Denise Rifai despre Al-Qaeda si "poporul ales" la emisiunea Acces Direct a Simonei Gherghe cu ceara din urechile unei invitate
Rifai a facut, in luna iunie, in contextul atacului terorist asupra redactiei Charlie Hebdo, o afirmatie confuza din care se poate intelege ca in spatele organizatiilor teroriste s-ar putea afla inclusiv "poporul ales", dupa ce a afirmat ca "nu s-a dovedit pana acum faptul ca ar fi musulmani in spatele Al-Qaeda".
La randul sau, Gherghe a realizat controversata emisiune Acces Direct care a socat prin umilirea invitatei sale, Ioana Tufaru, ajungandu-se la a arata pe post ceara din urechi a acesteia, scrie Hotnews.ro.
Denise Rifai a scris pe pagina ei de Facebook ca intalnirea cu Alina Gorghiu a fost “interesanta si tonica”, precizand ca inca nu s-a decis in privinta candidaturii. “Spun doar ca am hotarat impreuna cu Alina ca voi mai cugeta, apoi ne vom reintalni sa vorbim”. Gorghiu s-a intalnit "la cafea" cu Rifai, ca urmare a invitatiei lansate de aceasta, publicand pe contul sau de Facebook doua selfie-uri.
Raspunzand unui comentariu la aceasta postare, Gorghiu si-a motivat invitatia catre cele doua astfel: "Sa stiti ca decizia votului va apartine. Daca preferati sa votati condamnati penali vs oameni care au demonstrat ca pot lupta pentru idei si proiecte, atunci PNL nu are cum sa va convinga."
In ianuarie 2015, in contextul comentariilor pe marginea atentatului de la Paris, de la redactia revistei Charlie Hebdo, Rifai s-a adresat unui invitat pe care il avea in platou spunand, textual, ca "pana acum nu s-a dovedit faptul ca ar fi musulmani in spatele Al-Qaeda".
Mai mult, ea insinueaza in finalul inregistrarii de mai jos ca in spatele Al-Qaeda s-ar putea afla "poporul ales", relata ReporterVirtual, mentionand ca Rifai este prin nastere musulmana.
"Acest ISIS s-a constituit extrem de rapid si care vine sa surclaseze ceea ce a insemnat pana nu demult Al Qaida, asimilata de asemenea ideii de teroare musulmana. Dar nu s-a dovedit daca erau musulmani in spatele Al Qaida sau popoare de o alta...aaa...religie, de o alta structura religioasa, ca sa nu-i numim pe cei din Poporul Ales", a spus jurnalista in emisiunea pe care a moderat-o la Realitatea TV.
Rifai a transmis ulterior un drept la replica in care explica ceea ce a vrut sa spuna:
"Afirmatia legata de poporul ales viza tocmai excluderea poporului ales din orice discutie referitoare la organizatiile teroriste. Mai mult, mi-am dorit sa nu las in suspans si sa sugerez prin neclarificarea pozitiei mele ca m-as referi inclusiv la poporul ales. Am vrut sa nu existe niciun dubiu, sa scot din afirmatia mea posibilitatea ca cineva de religie iudaica sa fie considerat a fi in spatele unei astfel de organizatii criminale. Aveam in vedere faptul ca nici pana astazi nu este clar de unde vine sursa de finantare pt Al Qaida. Al qaida este o sperietoare mondiala, o asociem cu spatiul musulman, dar pana astazi nu s-a raspuns la niste intrebari care s-au ridicat dupa evenimentele de la 11 septembrie cu stringenta. Ne confruntam astazi cu Isis despre care in afara executiilor in direct, prea mare lucru nu se stie iar afirmatia mea avea in vedere faptul ca in contextul in care la nivel mondial structurile de securitate sunt foarte bine puse la punct, nu reusim sa eradicam acest fenomen. Ceea ce mi se pare mie insa foarte grav este insa modul in care a fost deturnata afirmatia mea facandu-se apel la originea mea musulmana, jignirile care mi-au fost aduse, radicalizarea discursului si impartirea intre musulmani si ceilalti, si automat punerea in discutie a bunei mele credinte si a profesionalismului meu."
In februarie 2013, Simona Gherghe si emisiunea Acces Direct pe care o realizeaza au socat prin nivelul de umilire la care au supus-o pe invitata lor, Ioana Tufaru, fiica Andei Calugareanu.
La vremea respectiva, Pagina de Media relata astfel emisiunea: "cameramanul a urmarit-o pe fiica regretatei Anda Calugareanu in timp ce se curata cu un betisor in ureche. Cum imaginile cu urechea nu erau convingatoare, Horatiu Tudor s-a oferit sa rezolve problema. Betigasul folosit intens a fost aratat, cat se poate de aproape de camera, cu rezultatul actiunii de igienizare."
Gafele jurnalistei Denise Rifai din postura de moderator al emisiunii din campania electorala pentru alegerile locale
- Denise Rifai,replica de colectie catre Turcescu, despre sloganul "Sa dam tonul": "De ce nu dati pastrav si doar ton?"
- Intrebarea lui Rifai de la emisiunea electorala "Ora primarului" a amintit de deja celebrele sale gafe sau ciocniri cu alti candidati, asa cum a fost cea cu Laura Chiriac (candidatul ALDE la Sectorul 1) sau cu Alexandru Nazare (candidatul PNL la sectorul 1), titrează Hotnews.ro. Rifai a intrebat-o pe Laura Chiriac: "Cum o sa va intretineti, cu mainile curate, cu un buget de sute de milioane pe mana, dintr-un salariu de 5.000 de lei, din care nu va puteti lua mai mult de o pereche de sandale de calitate?"Aceasta intrebare l-a determinat pe Dan Stefanel Marin, candidatul PMP la Sectorul 4, sa ii aduca in emisiune o punga cu o pereche de sandale. Rifai nu a desfacut cadoul primit.
- O alta intrebare din acel interviu "cu scantei" s-a referit la cum incap autobuzele pe strazile inguste: "Cum patrunde autobuzul, care este mai lat, pe strazile inguste. Veti folosi probabil microbuze. Dar cate locuri sunt intr-un microbuz? Cum merge autobuzul pe alee?"
- Si pe Alexandru Nazare l-a intrebat Denise Rifai ce inseamna sloganul sau: "Eu cu tine suntem unul. Eu inteleg ca sunteti necasatorit, dar chiar asa cu tot sectorul, pe rand, separat? Suna a impreunare. Va impreunati cu tot sectorul?"
- Pe Nazare, Rifai l-a intrebat insistent "ce este un document" asteptand definitia din administratia publica.
***
"As vrea, de exemplu sa lansez chiar provocari pentru ca poate si presa ar privi altfel si nu ar mai incuraja lupta asta anti-sistem daca ar fi in interior. Va spun ca un om ca Denise Rifai se poate regasi pe lista PNL si ar face o figura foarte frumoasa daca si-ar dori sa vina alaturi de noi", a afirmat Alina Gorghiu, precizand ca nu a avut o discutie cu Denise Rifai in acest sens, insa ar vrea ca jurnalista sa considere declaratia sa ca o invitatie.
Alina Gorghiu a adaugat ca a privit dincolo de imaginea vedetei Tv pe care o afiseaza Denise Rifai: "M-am uitat mai departe de imaginea vedetei de tv, m-am uitat la omul care are cunostinte in domeniul economic, care poate sa faca un dialog pe absolut orice tema fara sa se blocheze si un om care cred ca si-ar schimba usor perspectiva daca ar intra in politica."
Moderatoarea Denise Rifai s-a declarat placut surprinsa de invitatia liderului PNL, Alina Gorghiu, de a candida pe listele PNL, precizand ca a sunat-o pe liberala pentru a se cunoaste si a discuta: ''O surpriza placuta pentru mine gestul Alinei Gorghiu de a ma aprecia public! Ii multumesc frumos tot in mod public dar am facut-o si personal, am sunat-o in aceasta dimineata! Si avand in vedere ca ne stiam doar de la televizor, am planuit sa ne si intalnim, sa ne cunoastem si sa discutam. :-)'', a scris Denise Rifai duminica pe Facebook.
Alina Gorghiu a mai spus ca ar vrea sa o vada si pe Simona Gherghe facand politica, despre care a spus ca ''pe parte sociala cred ca ar fi unul dintre cei mai buni oameni'': ''V-am dat doua exemple de femei care imi plac, care pot confirma in politica, de femei la care eu ma uit nu ca la vedeta de televiziune, ci ma uit la potentialul omului politic din spatele vedetei de televiziune. As vrea sa considere interventia mea ca o invitatie, ca o provocare, de ce nu?"
Presedintele PNL a subliniat ca in discutiile pe care le-a avut cu politicienii a constatat ca ''femeile sunt bune de pus la munca, dar barbatii sunt buni de pus pe liste'' si ca ''scuza ca nu avem doamne sa punem pe lista ar trebui sa fie inexistenta''.
Gorghiu a adaugat ca in calitate de presedinte de partid isi doreste sa gaseasca un echilibru in ceea ce priveste pregatirea profesionala a clasei politice: "Vreau neaparat sa gasesc un echilibru in ceea ce priveste pregatirea lor profesionala pentru ca handicapul sau lipsa de credibilitate ale acestui Parlament se datoreaza si faptului ca avem comisii parlamentare in care sunt oameni care nu au nici un fel de pregatire pentru comisia aia. Ai veterinari in Comisia juridica, ai ingineri in Comisia de sanatate, ai in Comisia de control a SRI persoane inculpate. Niste amestecuri foarte interesante si care cred eu ca ar trebui eliminate in viitor."
***
Stiri pe surse completeaza lista cu jurnalistii si comentatorii care ar urma sa intre pe liste la alegerile parlamentare din aceasta iarna. Astfel, Lavina Șandru si Dan Bucura ar urma să candideze pe lista PSD București. Avocatul Răzvan Prișcă, servit publicului ca analist si comentator independent, ar urma să candideze pe lista PNL Prahova. Valentin Jucan, membru CNA, ar urma să candideze pe lista PNL București. Oana Stănciulescu, jurnalist și membru CA al SRTV si Laura Chiriac ar urma sa candideze tot pe listele PNL sau ale ANR. Niciunul dintre cei de pe lista oferita de stiripesurse.ro nu a confirmat sau infirmat informatia pe pagina proprie de fb.