Pe aceeași temă
Cei doi bărbaţi stau pe bancă, uitându-se la pompierii care acţionează cu o motopompă pentru a evacua apă de pe străzile comunei Ţigăneşti. Fotografia a devenit virală pe internet şi a strânit dezaprobare în rândul internauţilor, scrie Mediafax.
Părerile sunt împărțite, în timp ce unii spun că atitudinea este definitorie pentru cei asistați care așteaptă permanent intervenția autorităților, alți comentatori spun că imaginea nu relevă realitatea pentru că sătenii au scos apa din case toată noaptea iar în momentul surprins de ISU Teleorman (care a șters între timp imaginea) aceștia se aflau într-un moment de tihnă, tocmai pentru că venise rândul autorităților să intervină.
Peste 300 de gospodării din această localitate au fost inundate, potrivit ISU Teleorman.
32 de pompieri din Teleorman, Giurgiu şi Bucureşti-Ilfov acţionează, la ora transmiterii acestei ştiri, în localitatea Ţigăneşti.
„La Ţigăneşti sunt 60 case iundate, 25 anexe inundate, 37 anexe afectate, 300 curţi şi o stradă inundate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.