Dean Thompson: Cooperarea romano-americana va continua

T.d. | 16.06.2015

Pe aceeași temă

Romania si Statele Unite vor continua cooperarea pentru promovarea libertatii si securitatii la nivel regional si global, a spus marti insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson.

"Vom coopera pentru a ne asigura că legea se aplică tuturor și ambele țări sunt apărate împotriva criminalități transfrontaliere și terorismului. Este o datorie comună să garantăm că aceste idei și instituții sunt protejate, întărite și conservate pentru următorii 135 de ani, pentru generațiile viitoare", a declarat Dean Thompson.

Oficialul american a fost prezent la dezbaterea organizata cu prilejul celebrarii a 135 de ani de relatii diplomatice romano-americane, potrivit Agerpres.

Parteneriatul strategic romano-american isi are bazele in 1997, in timpul administratiei Clinton, si a fost reafirmat in 2011, a punctat Thompson.

"Multă lume a presupus că este construit pe un fundament militar, dar noi, cei care lucrăm la această relație zi de zi, știm că este vorba de ceva mult mai profund, este vorba de relații de aplicare a legii, educație, relații culturale, interumane și o creștere importantă a relațiilor economice și comerciale", a subliniat oficialul american.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22