Pe aceeași temă
Guvernul a aprobat vineri seara Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, act normativ prin care Executivul pune în acord legislația cu normele constituționale, având în vedere Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale.
Actul normativ a fost elaborat în colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Direcția Națională Anticorupție (DNA) și a fost avizat de CSAT.
Potrivit Ordonanței de Urgență, procurorii și organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit și independent infrastructura Serviciului Român de Informații. Modul concret de acces al organelor judiciare la sistemele tehnice va fi stabilit prin protocoale de cooperare.
Actul normativ dispune în condiții de urgență o soluție fie și temporară pentru asigurarea continuității anchetelor, inclusiv în cauzele care implică cooperarea judiciară internațională. Guvernul consideră că este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru organizarea unei instituții responsabile pentru punerea în executare a supravegherii tehnice.
Astfel, prin modificarea Codului de procedură penală, pentru punerea în executare a supravegherii tehnice procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea și confidențialittatea datelor şi informaţiilor colectate.
Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligaţi să colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.
Organele de cercetare penală speciale, conform unei alte modificări, vor avea posibilitatea în cauzele privind infracțiuni de terrorism și infracțiuni contra securității naționale să efectueze punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.
De asemenea, prin modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a introdus controlul judecătoresc, prin preşedintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a unui judecători desemnat de acesta, care să verifice modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală.
Ministerul Public este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa parchetelor, în condiţiile legii (ținând cont de existența unor prevederi anterioare în acest sens pentru DNA și DIICOT).
Ordonanța de Urgență adoptată modifică și Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii astfel încât pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale.
La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi distinct al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice în dosarele de cercetare penală.
Ordonanța de Urgență creează pentru Ministerul Public și DIICOT un cadru legal similar cu cel al DNA, prin crearea de structuri de poliție judiciară pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Aceste structuri vor fi formate din ofițeri sau agenți de poliție judiciară detaşați de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care își vor desfășura activitatea sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor.
Prin Ordonanța de Urgență s-a prevăzut detașarea la DIICOT a 40 de ofițeri sau agenți de poliție judiciară, iar printr-o Hotărâre adoptată, detașarea a câte 40 de ofițeri sau agenți de poliție judiciară la Ministerul Public și la DNA.