Pe aceeași temă
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, si procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, au venit in aceasta dimineata la sediul CSM. Ministrul a anuntat ca vrea sa participe la toate sedintele de astazi din CSM: Sectia pentru judecatori, Sectia pentru procurori si Plen.
Augustin Lazar a declarat la inceptul sedintei ca un procuror cu experienta din DNA, din Ministerul Public, ar trebui sa-si continue activitatea pe profilul de activitate pe care-l are. "Trebuie valorifica experinta sa", a explicat Lazar.
Procurorul general a aratat ca toate cele trei posturi de consilier sunt ocupate in acest moment, infirmand indirect o stire potrivit careia KOvesi ar urma sa fie numita consilier al procurorului general.
"Cele trei posturi de consilier sunt ocupate in acest moment. Sunt niste speculatii din media", a explicat Lazar.
"Dupa cum ati remarcat, sectia de procurori va decide unde isi va desfasura activitatea. In continuare vom vedea un procuror care are un nivel de experienta considerabil in DNA. De fiecare data cand s-a reintors in Ministerul Public, si-a continuat activitatea pe profilul de activitate pe care l-a desfasurat", a mai spus procurorul.
Lazar a fost intrebat si daca ar avea ceva de reprosat Laurei Codruta Kovesi. "Aceste discutii n-ar trebui sa le facem acum. Analiza activitatii DNA o puteti vedea in raportul care a fost intocmit atunci cand a avut loc bilantul. Comentariile pe care le-am facut atunci sunt publice", a spus Lazar.
Sectia pentru procurori a CSM a discutat, miercuri, cererea fostei sefe a DNA, Laura Codruta Kovesi, de a-si continua activitatea in calitate de procuror.
Sedinta CSM de miercuri are loc dupa ce presedintele Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruta Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anuntul fiind facut luni de catre purtatorul de cuvant al sefului statului, Madalina Dobrovolschi, potrivit Mediafax.
"Am fost procuror sef al DNA timp de 5 ani si tot ce am realizat am consemnat intr-un raport care va fi facut public in cel mai scurt timp si va putea fi studiat pe site", a declarat Laura Codruta Kovesi, la scurt timp dupa anuntul privind revocarea sa.