DECIZIA in unanimitate a CNATDCU: Victor Ponta a plagiat, dar noul regulament facut de MEC i-a anulat competenta. Marius Andruh, presedintele Consiliului: Este plagiatul de tip copy-paste

Fara Autor | 29.06.2012

Pe aceeași temă

Potrivit unor surse citate de Hotnews, Romania libera si Realitatea TV, premierul Victor Ponta a plagiat in lucrarea sa de doctorat, conform deciziei Consiliul general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), aflat in sedinta de la ora 9:00, vineri, 29 iunie.
 

 

UPDATE Consiliul general al CNATDCU a confirmat oficial ca verdictul pe care l-a dat este ca Victor Ponta a plagiat. "Este plagiatul de tip copy-paste", a declarat presedintele Consiliului CNATDCU, Marius Andruh, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la finalul sedintei CNATDCU. "Nu s-au facut presiuni directe asupra mea", a adaugat acesta. Potrivit lui Andruh, Consiliul a luat aceasta teza de doctorat "pagina cu pagina pentru ca s-a dorit sa fie facuta analizarea din punct de vedere profesionist, dar niciunul dintre noi nu s-a amestecat in contributiile originale pe care le-a formulat candidatul, pentru ca nu intra in atributiile noastre".

Amintim ca Consiliul general al CNATDCU s-a intrunit la ora 9:00 in aceasta dimineata in sedinta pentru a analiza acuzatiile de plagiat aduse tezei de doctorat a premierului Victor Ponta. Sedinta de Consiliu era programata de cel putin o saptamana si a fost anuntata inclusiv pe site-ul oficial al CNATDCU.

In urma cu o zi, joi 28 iunie, ministrul interimar al Educatiei a anuntat ca a schimbat componenta si regulamentul de functionare a CNATDCU din cauza unor nereguli sesizate in functionarea acestui consiliu. Ordinul de ministru care modifica CNATDCU a fost publicat in Monitorul Oficial in jurul orei 11:00, la aproape 2 ore dupa ce membrii CNATDCU s-au reunit in sedinta, respectand vechiul regulament.

Ce schimbari aduce noul ordin al Ministerului Educatiei - CNATDCU nu mai are atributii in a stabili daca o teza de doctorat este sau nu plagiat, potrivit noului regulament.

Potrivit noului regulament de functionare a CNATDCU, consiliul nu mai are competente in a stabili daca o teza de doctorat este sau nu plagiat. De asemenea, noul ordin emis de Ministerul Educatiei si care a fost publicat in Monitorul Oficial prevede suplimentarea numarului membrilor consiliului general CNATDCU (care pana acum avea 20 de membri) cu inca 25.

Ordinul prevede de asemenea ca "Consiliul general si panelurile sunt convocate de catre ministrul educatiei. De regula, Consiliul general se intruneste cel putin o data la doua luni"


Noul Ordin al Ministerului Educatiei face ca din Regulamentul CNATDCU sa dispara urmatoarele prevederi:

  • Orice persoana, inclusiv membrii CNATDCU, poate sesiza in scris, prin intermediul UEFISCDI, Consiliul General al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etica profesionala, inclusiv cu privire la existenta plagiatului, in cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data sustinerii acesteia.
  • In cazul in care, in urma unei sesizari sau prin autosesizare, Consiliul general al CNATDCU decide ca nu au fost respectate standardele de calitate sau de etica profesionala, presedintele CNATDCU propune ministrului educatiei una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
  • A) retragerea calitatii de conducator de doctorat
  • B) retragerea titlului de doctor
  • C) retragerea acreditarii scolii doctorale


Ce spune Legea Educatiei Nationale

Art. 170. - (1) In cazul nerespectarii standardelor de calitate sau de etica profesionala, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, intocmite, dupa caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etica si management universitar sau de Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii, poate lua urmatoarele masuri, alternativ sau simultan:
a) retragerea calitatii de conducator de doctorat;
b) retragerea titlului de doctor;
c) retragerea acreditarii scolii doctorale, ceea ce implica retragerea dreptului scolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenti-doctoranzi.

 

In cursul diminetii de vineri, Ministrul Pop s-a deplasat personal la CNATDCU pentru a anunta decizia de desfiintare, unde a declarat presei ca "am venit sa le spun cu subiect si predicat ca de acest caz se ocupa Consiliul National de Etica".

Dupa ce joi seara, acelasi ministru declarase: „Am adoptat un ordin de ministru prin care am schimbat regulamentul de funcţionare al consiliului. Ordinul l-am trimis către Monitorul Oficial şi va intra în vigoare odată ce este publicat. Mâine vom trimite adrese către toate universităţile pentru ca ele să propună oamenii care să facă parte din consiliu".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22