Pe aceeași temă
Decizia instantei in dosarul Referendumului a tulburat oamenii din partid, a spus sambata seful interimar al PSD. Liviu Dragnea a reafirmat sprijinul formatiunii pentru premierul Victor Ponta.
“Eu n-am nicio problema cu justitia (…), e foarte greu sa spuna cineva daca procesul meu e un atu sau o vulnerabilitate (…), totusi este vorba despre o condamnare pentru ca am indemnat lumea sa vina la vot, dar nu vreau sa comentez decizia instantei; numai ca ea a tulburat foarte mult oamenii din partid”, a spus Dragnea, sambata, la Baia Mare.
El a reafirmat sprijinul pe care social-democratii i-l asigura premierului Victor Ponta.
“Il sustin in continuare pe Victor Ponta, l-am asigurat de tot sprijinul partidului si sper ca acum sa se poata ocupa mai bine de Guvern, neavand si problemele partidului in minte”, a mai spus presedintele interimar al PSD, potrivit Agerpres.
Condamnat in dosarul Referendumului
Condamnarea in prima instanta in dosarul Referendumului din 2012 pentru demiterea presedintelui de la acel moment Traian Basescu ramane un subiect delicat pentru Dragnea.
In 15 mai, Inalta Curte l-a condamnat pe Dragnea la un an de inchisoare cu suspendare si un termen de incercare de trei ani in dosarul Referendumului.
In replica, Liviu Dragnea spunea la acel moment ca se considera nevinovat si ca nu intelege care a fost motivarea deciziei ICCJ. El a mai precizat ca o astfel de decizie afecteaza democratia reprezentand un precedent periculos pentru cei care fac campanie electorala.
Dragnea era acuzat, alaturi de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea fostului presedinte Traian Băsescu. Decizia nu e definitiva si poate fi atacata.
Ulterior deciziei instantei, Dragnea si-a anuntat demisia din functia de ministru si din functiile de conducere din PSD, intr-o conferinta de presa tinuta impreuna cu premierul Victor Ponta.
O atitudine interesanta fata de justitie
De altfel, joi, Dragnea a anuntat “o atitudine foarte interesanta” in ce priveste justitia.
“Voi avea o atitudine foarte interesanta fata de justitie”, a spus el, cerandu-le politicienilor sa nu mai comenteze despre actul justitiei.
In opinia noului sef interimar al social-democratilor, “justitia trebuie sa se intample si punct”.
“O sa am o atitudine foarte interesanta fata de justitie. Adica as vrea sa nu mai vorbim despre ea. (…) Eu nu as vrea sa mai vad politicieni… pot vedea analisti, moderatori. E firesc, (…) dar ca un om politic sa vina sa isi dea cu parerea despre justitie, ca justitia e buna sau rea… Justitia e una singura si face dreptate”, a spus Dragnea.