Pe aceeași temă
Curtea Constituţională a decis, luni, în şedinţă extraordinară, ca amânarea plăţii drepturilor salariale câştigate de bugetari în instanţă este posibila, ceea ce permite Guvernului sa plateasca esalonat aceste datorii până în 2016. Curtea a respins, totodata, contestaţia depusă pe aceeasi temă de USL, lasand astfel fara obiect demersul USL de suspendare a presedintelui.
Bugetarii care şi-au obţinut banii în instanţă vor avea de aşteptat până în 2016 pentru a-i recupera. Magistraţii Curţii Constituţionale au decis că legea care amână plata drepturilor câştigate de salariaţii statului în instanţă după tăierea salariilor şi a sporurilor este conformă cu legea fundamentală.
Pe 12 octombrie, deputaţii au adoptat actul normativ care prelungeşte până în 2016 acordarea drepturilor salariale pentru bugetarii care au obţinut în instanţă hotărâri definitive. Astfel, aceştia ar primi 5%, din sumă în 2012, 10% în 2013, urmând ca în 2014 şi 2015 suma acordată să fie de 25%. 143 de deputaţi au votat "pentru" această măsură, 104 "împotrivă", iar 4 s-au abţinut, informează Jurnalul Naţional.
Suspendarea lui Băsescu rămane fără obiect

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri că, indiferent de decizia Curţii Constituţionale, "bugetul nu are bani" pentru majorări de pensii şi salarii.
În urma acestor declaraţii, Opoziţia a anunţat, pe 21 noiembrie, că va cere suspendarea preşedintelui şi a depus contestaţie la Curtea Constituţională a României (CCR) privind legea amânarea plăţii salariile bugetarilor.
Opoziţia, reprezentata de USL, a apreciat că aceste semnale ale lui Traian Băsescu fac parte dintr-o serie mai lungă de acţiuni ale preşedintelui, considerate neconstituţionale.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a subliniat că acest demers nu este nu este "un moft" sau "o invenţie de agendă", ci o "încercare de a scuti cea mai mare parte a poporului de încă un an de suferință".
Liderul PSD, Victor Ponta, a afirmat că problema se pune în Parlament deoarece, în opinia sa, votul populației va fi de partea USL.
Numai că, obiectul demersurilor USL nu mai există odată cu hotărârea Curţii Constituţionale de le respinge contestaţia şi de a lăsa legea să produca efecte in continuare.
Mai mult, în acest moment USL nici nu are majoritatea necesară trecerii hotărârii de suspendare prin Parlament. Aceasta ar trebui votată de 235 de deputaţi şi senatori. USL, însă are doar 218 parlamentari și ar trebui să mai convingă cel puţin 17 aleşi ai puterii să li se alăture.
Liderii USL au decis, tot la 21 noiembrie, înfiinţarea unei Comisii care să redacteze documentul care va sta la baza suspendării preşedintelui Traian Băsescu, din ea urmând să facă parte patru reprezentanţi ai PNL şi patru ai PSD, dar au evitat să afirme care sunt articolele din Constituţie pe care le-a încălcat preşedintele Traian Băsescu cu excepţia legii în discuţie.
Atunci, preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus: "Nu poţi să iniţiezi un asemenea demers decât dacă ai un document scris şi juridic şi politic. Vrem să vă scriem declaraţie cu declaraţie, acţiune cu acţiune a domnului Băsescu. A reuşit din 2009 încoace să-şi subjuge în totalitate Guvernul, nu mai există Guvern, există Traian Băsescu care anunţă măsuri guvernamentale. Domnul Băsescu a reuşit să ocolească sau să-şi subordoneze Parlamentul, domnul Băsescu mai are o singură redută care se cheamă justiţia, motiv pentru care se duce la CSM şi le spune la judecători cum să judece, se duce la Curtea Constituţională şi le spune ce să dea ei că este constituţional şi oricum dacă dau ei că e neconstituţional el nu respectă, se duce la DNA şi anunţă el cine o să fie şef în continuare, nu este treaba lui Băsescu, ci este treaba magistraţilor. Dacă lucrurile astea nouă ni se par foarte grave suntem obligaţi să reacţionăm".
Oficialitati din coalitia aflata la guvernare au replicat acestor demersuri că suspendarea lui Traian Băsescu nu va fi posibilă, întrucât procedura este “iresponsabilă şi demagogică”, “stârneşte hohote de râs”, ba chiar “este dăunătoare pentru România şi jignitoare pentru români”.