Pe aceeași temă
"Ca efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale Ordonantele de Urgenta ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 si nr.1/2009, dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferenta dintre drepturile salariale cuvenite functiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv incasate, cu incepere de la 1 octombrie 2008 si pana la data de 31 decembrie 2009", potrivit deciziei luate luni.
Decizia este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedura civila.
Procurorul general Laura Codruta Kovesi a sesizat ICCJ cu recurs in interesul legii dupa ce s-a constatat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar privind aplicarea Legii 221/2008 care se refera la cresterile salariale pentru personalul din invatamant.
Diversitatea deciziilor juridice luate a fost determinata de o apreciere diferita asupra efectelor in timp ale deciziilor pronuntate de Curtea Constitutionala referitor la actele normative care au vizat cresterea salariilor pentru personalul din invatamant.
Intr-o opinie majoritara, instantele au apreciat ca pretentiile reclamantilor sunt intemeiate, iar paratii au fost obligati la plata diferentelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008 astfel cum a fost aprobata cu modificari prin Legea 221/2008 si drepturile salariale efectiv incasate, cu incepere de la 1 octombrie 2008 si pana la data de 31 decembrie 2009.
Emil Boc: Decizia judecatoreasca se respecta, dar legea guvernului se refera la reincadrarea profesorilor cu salariile majorate cu 50%
Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca orice decizie judecatoreasca, se respecta, dar legea pe care dorim sa asumam raspunderea Guvernului se refera la problema reincadrarilor profesorilor cu salarii de majorate cu 50%, a declarat, marti, premierul Emil Boc, inaintea intalnirii cu parlamentarii UDMR, transmite Agerpres.
"Decizia Inaltei Curti acopera perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009. Obiectul discutiei noastre nu este legat de acest interval de timp. Noi discutam de actuala situatie, cand e vorba de o noua problema - aceea a reincadrarilor cu salarii de 50%. Ori, Romania in acest moment, nu are solutii financiare pentru a acoperi majorarea salariilor profesorilor cu 50%, iar eu sunt obligat de interesele profesorilor. Stiu ca salariile nu sunt mari, dar trebuie sa tin la bugetul tarii si la stabilitatea economica", a subliniat premierul Emil Boc.