Pe aceeași temă
Liviu Dragnea, Nicuşor Constantinescu şi Adrian Severin sunt doar câţiva dintre beneficiarii legii.
Serban Nicolae, a transmis colegilor săi din Comisia juridică amendamentele pe care intenţionează să le depună la proiectul legii graţierii, elaborat de Guvernul Grindeanu în acelaşi timp cu celebra Ordonanţă de Urgenţă 13. Legea graţierii va fi discutată marţi în Comisia Juridică a Senatului, ca primă Cameră sesizată, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi a conducerii Administraţiei Penitenciarelor (ANP). Tot marţi vor fi dezbătute şi amendamentele propuse de senatorul PSD Şerban Nicolae, care nu doar completează sau modifică pe alocuri proiectul Guvernului, ci, practic, îl rescrie din temelii în favoarea infractorilor, conform adevarul.ro.
Iniţiativa lui Şerban Nicolae, care este de fapt o rescriere integrală a legii iniţiate de Guvern, graţiază infracţiunile de corupţie, inclusiv luarea de mită, darea de mită, traficul de influenţă, abuzul în serviciu şi conflictul de interese, fapte prevăzute atât de vechiul Cod Penal, cât şi de noul Cod Penal, întrucât, în sistemul judiciar, funcţionează legea penală mai favorabilă. Spre exemplu, dacă cineva a săvârşit o infracţiune acum 10 ani, iar între timp noul Cod Penal prevede o pedeapsă mai drastică decât cea prevăzută în vechiul Cod Penal, se va aplica legea penală mai favorabilă, deci, în acest caz, pedeapsa din vechiul Cod Penal.
Conform proiectului iniţiat de Şerban Nicolae, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar scăpa de executarea pedepsei în cel de-al doilea dosar. Liderul PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual, ambele infracţiuni pentru care se aplică graţierea propusă de colegul său de partid. Deci chiar dacă ar fi condamnat, Dragnea n-ar ajunge după gratii. Şi n-ar fi singurul politician cu greutate. Călin Popescu Tăriceanu, Nicuşor Constantinescu (fostul preşedinte al CJ Constanţa), Adrian Severin (fost europarlamentar PSD) şi Cristian Poteraş (fost primar PDL al Sectorului 6) sunt doar câţiva dintre liderii politici care s-ar bucura de legea lui Şerban Nicolae, arata adevarul.ro.