Demisie în bloc în PNL. Partidul rămâne fără cei 17 parlamentari care s-au dezafiliat

Laurentiu Gheorghe | 22.11.2021

Toți cei 17 liberali care s-au dezafiliat grupului parlamentar al PNL vor demisiona din partid, a anunțat luni, 22 noiembrie, deputatul Alexandru Kocsis-Cristea.

Pe aceeași temă

Cei 17 liberali au absentat de la şedinţa de luni a BPN al partidului în care a fost votată lista miniştrilor liberali în noul Executiv. Sunt cei care au cerut în mod repetat refacerea coaliției de dreapta.

„Să ştiţi că am sperat până în ultima clipă. Nu doar eu, ci toţi cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, în semn de protest, din grupul parlamentar al PNL. Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor spune NU acestei cârdăşii cu PSD. La începutul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari din PNL care am semnat scrisoarea deschisă prin care ceream renunţarea la orice discuţie cu PSD şi refacerea de urgenţă a coaliţiei de dreapta. După ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe şi ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct care susţinea că soluţia este opoziţia din interiorul PNL”, a scris Alexandru Kocsis-Cristea, pe Facebook.

El a mai spus că singurul mod în care liberalii absenţi puteau să se opună lui Florin Cîţu era să voteze împotriva acestei liste a miniştrilor partidului în BPN al PNL de luni.

„Astăzi a avut loc votul decisiv pentru programul politic comun cu PSD. Au fost 29 de voturi pentru, 10 împotrivă, 9 abţineri şi 17 absenţi. Dintre absenţi, unii au trimis epistole către BPN atacându-l pe Florin Cîţu, simple piruete de imagine fără finalitate. Singurul act prin care se puteau opune cu adevărat ar fi fost VOTUL ÎMPOTRIVĂ. Nu au făcut-o. Aceasta este dovada clară că, în acest moment, nu se poate face nicio opoziţie din interitoriul PNL. Mâine, alături de ceilalţi 16 colegi care şi-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL. Marele Partid Naţional Liberal, cel care a trecut peste Războiul de Independenţă, două Războaie Mondiale şi peste urgia comunistă, a capitulat în mod inexplicabil în faţa lui Klaus Iohannis, un politician mediocru şi meschin care ne-a păcălit pe toţi”, a conchis deputatul.

Luni, primul care și-a anunțat demisia din PNL a fost fostul președinte al partidului Ludovic Orban. La scurt timp, un anunț similar a fost făcut și de fostul ministru al Agriculturii Adrian Oros.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, luni, după votul din conducerea PNL prin care s-a validat guvernarea cu PSD, că în ultimele două luni, au fost încercate mai multe formule şi ajuns la acest compromis, de a face această coaliţie de guvernare. ”Dacă nu făceam acum această coaliţie, toate celelalte alternative erau mult mai dure pentru români” a spus el. Despre absenţa multor lideri PNL la şedinţa partidului, Cîţu a arătat că, atâta vreme cât nu au venit, nu ştie cum ar fi votat şi a arătat că lista miniştrilor a primit votul, cu majoritate, fiind prezenţi 60 de membri ai BPN.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22