Pe aceeași temă
"Am depus, aşa cum am promis, o sesizare oficială în calitate de deputat pentru ca DIICOT să cerceteze afacerile necurate ale lui Dragnea. România este sub cod roşu de incompetenţă şi corupţie sub guvernarea PSDragnea", a scris deputatul, pe Facebook. Într-un clip filmat în faţa sediului DIICOT, el afirmă că plângerea este depusă ca urmare a informaţiilor prezentate de Rise Project.
"Mi se pare extrem de grav că din comunicatul DNA am aflat abia acum că această instituţie cercetează legăturile pe care le are Liviu Dragnea cu Tel Drum. Este extrem de important să avem încredere în instituţiile statului şi ceea ce se întâmplă acum la DNA zdruncină încrederea multor cetăţeni. (...) Cred că DIICOT este în măsură să cerceteze eventualele legături ale lui Liviu Dragnea cu grupul infracţional organizat descris de către Rise Project", spune deputatul.
Rise Project a publicat joi un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, intitulat "Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman", care descrie o "reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, Dragnea este prezentat drept "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”.
DNA a anunţat, vineri, că ”o parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată” de Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul direcţiei. Dosarul a fost constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii dispunând în luna februarie începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. Totodată, DNA afirmă că după începerea urmăririi penale au fost solicitate informaţii inclusiv de la autorităţile din Brazilia.