Deputații au decis ridicarea imunității lui Nicolae Bănicioiu, acuzat că a luat 800.000 euro mită

Redactia | 27.10.2020

Deputații s-au reunit în plen marți, urmând să dezbată și să voteze solicitarea DNA de ridicare a imunităţii deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii.

Pe aceeași temă

UPDATE - Deputații au votat ridicarea imunității lui Nicolae Bănicioiu cu 202 la 12.

Procurorii îl acuză de trafic de influenţă şi de luare de mită. Parlamentarii PSD și PNL au anunțat că vor vota la vedere pentru ridicarea imunității lui Nicolae Bănicioiu.

Şedinţa are loc de la ora 11.00, iar votul va fi secret cu bile, ceea ce necesită prezenţa fizică a deputaţilor.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis vineri să voteze pentru ridicarea imunităţii lui Bănicioiu. S-au înregistrat 19 voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă". Prezent şi el la şedinţa Comisiei juridice, Nicolae Bănicioiu a susținut că toate acuzaţiile la adresa sa sunt ''minciuni''.




Cum votează partidele

PSD, Alfred Simonis: "Constat o tristețe la USR că nu mai că nu mai au ce acuza la PSD. Colegii deputați vor vota la vedere pentru ridicarea imunității lui Nicolae Bănicioiu".
UDMR, Benedec Zacharie UDMR: "Deputații UDMR vor vota pentru ridicarea imunității. Nu vom vota cu bilele la vedere"

PMP, Ionuț Simionca, PMP: "Deputații PMP vor vota cu bilele la vedere pentru ridicarea imunității"
PNL, Florin Roman, PNL: "PNL va vota, ca de fiecare dată atunci când există astfel de solicitări, indiferent de numele pe care vine solicitarea sau de grupul politic, va vota afirmativ pentru ca toţi colegii care au probleme de natură penală să poată să meargă în faţa procurorului şi, ulterior, în sălile de judecată să-şi susţină nevinovăţia. Colegii din grupul PNL vor vota în favoarea solicitării DNA şi colegii din PNL vor vota la vedere această solicitare"

USR, Cătălin Drulă, USR: "Vom vota 'pentru' şi vom vota la vedere, am cerut să fie şi o cameră acolo, pentru cine doreşte să îşi expună votul, să fie vizibil. Eu nu ştiu dacă domnul Bănicioiu este vinovat sau nu, dar asta trebuie să hotărască justiţia şi aşa trebuie să fie în cazul tuturor parlamentarilor întotdeauna şi cred că astăzi va fi ridicată această imunitate. Domnul Bănicioiu nici nu mai face parte din grupul PSD, este şi înainte de campania electorală cu câteva zile. Mi-aş fi dorit ca acelaşi lucru să se întâmple şi în cazul lui Eugen Bejinariu, şi în cazul domnului Bodog, şi în cazul doamnei Plumb, unde PSD a făcut scut în jurul lor, i-a protejat de ceea ce toţi cetăţenii trebuie să facă, adică să se prezinte în faţa justiţiei. Nu uităm aceste lucruri, nu uităm că PSD a dat atacul la justiţie timp de trei ani şi ne dorim ca pe viitor, şi în legislatura care urmează şi în toate, parlamentarii să fie egali cu toţi ceilalţi cetăţeni în faţa legii. Imunitatea trebuie să fie numai pentru declaraţiile politice, aşa cum este şi în celelalte parlamente, nu pentru celelalte infracţiuni. Acolo, procurorii şi justiţia trebuie să poată să îşi urmeze cursul"


Acuzațiile procurorilor

DNA a anunțat marțea trecută că a cerut Parlamentului ridicarea imunității pentru un deputat acuzat de trafic de influență și luare de mită în formă continuată, în perioada în care era ministru. Surse judiciare au declarat pentru Hotnews.ro că este vorba despre Nicolae Bănicioiu, ministru al Tineretului și Sportului și al Sănătății în guvernele Ponta.

Conform procurorilor DNA, în perioada 21 decembrie 2012 - 5 martie 2014, când era ministru al Tineretului și Sportului, Bănicioiu ar fi primit de la un om de afaceri suma totală de peste 1,292 de milioane de lei, pentru a interveni la ministrul Sănătății pentru numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor cu care firmele controlate de doi oameni de afaceri aveau contracte de achiziții publice și pentru alocarea de bani către aceste spitale.

De asemenea, Nicolae Bănicioiu este acuzat de DNA că în perioada 5 martie 2014 - 17 noiembrie 2015, când era ministru al Sănătății, ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri suma totală de peste 2,612 milioane de lei.

Nicolae Bănicioiu este deputat din 2004, fiind la al patrulea mandat, ales din partea PSD. În mai 2018, el a demisionat din PSD și a trecut la partidul lui Victor Ponta. De altfel, Bănicioiu a fost ministru în guvernele Ponta - ministru al Tineretului și Sportului și ministru al Sănătății.

În perioada decembrie 2012- martie 2014, Bănicioiu a fost ministru al Tineretului și Sportului, iar ulterior (martie 2014-noiembrie 2015) a ocupat portofoliul de la Sănătate, fiind ministru al Sănătății la momentul tragediei de la Colectiv, din 30 octombrie 2015. El este cel care în zilele ce au urmat incendiului declara că "avem de toate” și că nu e nevoie ca victimele să fie duse și tratate în spitale din străinătate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22