Pe aceeași temă
Modificarile au fost de asemenea criticate de Alina Gorghiu, co-presedintele PNL: "Proiectul de modificare a Legii Avocaturii, adoptat săptămâna trecută în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, are nevoie categoric de revizuiri. Spun acest lucru nu doar ca om politic, ci și ca avocat. Cred că cetățenii, indiferent de profesie, trebuie să fie egali în fața legii. Nici avocaţii, nici alte categorii de cetăţenii, nu trebuie să fie privilegiaţi în raport cu legea."
Modificarile prevad ca procurorii nu au voie sa ridice inscrisuri, sa puna sub sechestru sau sa dispuna confiscarea comunicarilor scrise intre client si avocat, nici a "suporturilor de sunete, imagine si date", adica a calculatoarelor sau telefoanelor mobile apartinand avocatilor, conform Hotnews.
DNA a precizat intr-un raspuns transmis Hotnews in iunie 2015 ca adoptarea modificarilor la legea avocaturii "ar avea drept consecinta nulitatea unor probe deja administrate in dosarele Directiei Nationale Anticoruptie, aflate atat in faza de urmarire penala, cat si pe rolul instantelor de judecata."
Amendamentul legat de interdictia confiscarii comunicarilor dintre avocati si clientii lor a fost depus de senatorul PSD, Ioan Chelaru.
Acesta a depus de asemenea un amendament care prevede ca avocatii nu raspund daca nu denunta fapte de coruptie despre care afla in exercitarea profesiei, fiind obligati sa o faca doar in cazurile de infractiuni cu violenta sau terorism.
Conform unei alte modificari, interceptarea avocatilor va deveni imposibila deoarece acestia trebuie anuntati de judecator imediat dupa ce masura a fost dispusa impotriva lor.