Pe aceeași temă
Rizea a declarat astazi, la iesirea de la Comisia Juridica din Camera Deputatilor, ca "acest dosar are o singura proba. A mai existat un proces in urma cu 5 ani pe care l-am castigat cu Agentia Nationala de Integritate. Acelasi martor care atunci a jurat cu mana pe Biblie si-a schimbat declaratia pentru ca a comis niste ilegalitati," a declarat Rizea, conform Hotnews.
Rizea a mai declarat, saptama trecuta, ca este nevinovat si ca s-au facut presiuni asupra sa pentru a se retrage din cursa electorala. El a precizat ca nu va mai candida la primaria sectorului 5.
Plenul Camerei Deputatilor va avea decizia finala in privinta cererii DNA de reţinere şi arestare a lui Rizea.
DNA a cerut acum cateva zile reținerea și arestarea deputatului PSD Cristian Rizea. Șefa DNA, Laura Kovesi, a trimis Parchetului General cererea și referatul în cauză pentru sesizarea ministrului Justiției, astfel încât să i se ceară președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Rizea.
“La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înțelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie2009, a primit suma de 100.000 euro - în total 300.000 euro - pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv.
În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici”, argumentează procurorii anticorupție.
În același dosar, DNA l-au reținut miercuri pentru 24 de ore pe Lucian Colțea, acuzat de cumpărare de influență și spălare de bani.