Pe aceeași temă
Comisia are un statut aparte în Parlament, fiind o structură comună a celor două camere, formată din nouă senatori şi deputaţi de la toate partidele politice, relatează ziare.com.
Desemnarea lui Marius Mărgărit s-a făcut în cadrul şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu 349 de voturi „pentru” şi 17 „împotrivă”.
In 2019, presa a scris ca deputatul Marius Mitica Margarit are cont pe Tinder, celebra aplicatie de dating prin care îți poți gasi perechea. „Celebritatea” insa i-a fost adusa de declaratia de avere depusa cand era Subsecretar de Stat la Ministerul Transporturilor, in care a scris ca are "CIASURI DE MANA" in valoare de 12.000 de euro.