Desființarea Secției speciale, respinsă de deputați. Iordache: Secția asigură independența justiției

Redactia | 30.06.2020

Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea USR pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu 97 de voturi „împotriva” 67 „pentru” și 25 abțineri.

Pe aceeași temă

Senatul este for decizional pentru proiectul USR, care a fost semnat și de fostul ministru al Justiției, Ana Birchall.

Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere, potrivit expunerii de motive, "toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă"

Stelian Ion, USR: "În ciuda votului am impresia că zilele acestei Secții sunt numărate. Nu va mai dura mult până va fi desființată și vom intra în normalitate. Nu are cum să mai funcționeze mult o astfel de secție gândită de Liviu Dragnea pentru a controla Justiția. Această secţie ar fi trebuit de mult desfiinţată (...) Cine nu votează proiectul consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia".

Ana Birchall: "Este regretabil că în ciuda declarațiilor de susținere a statului de drept, pentru aplicarea legii. Credeam că aceste declarații se vor transforma în fapte. E evident că m-am înșelat și asistăm la o nouă /marți neagră/. Această secție specială nu face altceva decât să împiedice înfăptuirea Justiției (...) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este văzută ca fiind cooperativa 'Nufărul' de curăţire a magistraţilor care nu fac cinste acestei funcţii".

Fostul ministru al Justiției le-a atras atenția că în raportul de activitate al Secției Speciale din 2019 apar 417 dosare lucrate și 415 clasate.

„În acord cu voința românilor cinstiți, vă rog să dați un vot responsabil și să se pună capăt acestei instituții toxice car enu face deloc bine sistemului judiciar. Manipularea că fără existența SIIJ cei care sunt certați cu legea din corpul magistraților nu vor răspunde trebuie să înceteze”, a spus Birchall.

Poziția PSD a fost prezentată de Florin Iordache, care a făcut o pledoarie pentru menținerea Secției Speciale. El a invocat decizii ale Curții Constituționale și CSM pentru respingerea proiectului USR.

„Cine dorește desființarea secției, practic dorește o subordonare a justiției”, a fost replica folosită de Florin Iordache pentru a apăra Secția Specială.

Social-democratul a susținut că în perioada când DNA avea competența de investigare a magistraților a „făcut anchete într-un mod care a adus atingere magistraților și independenței justiției”.

„A ținut magistrați sub anchetă penală și 12 ani. A anchetat magistrații cu încălcarea legii. Vreți să ne întoarcem în perioada când Portocala făcea anchete cum dorea, când la Brașov și Bihor se făceau anchete așa cum își dorea fiecare”, a afirmat Iordache.

Deputatul a făcut un apel către procurorul general să ofere „tot concursul” pentru „o eficientă și bună funcționare a Secției”.

„O adevărată independenţă a justiţiei este dată prin buna funcţionare a acestei secţii".

În punctul de vedere cu propunerile şi observaţiile la proiectul de lege al USR pentru desfiinţarea SIIJ, Parchetul General a susținut că inițiativa legislativă "este deficitară şi nu întruneşte normele de tehnică legislativă cerute de lege", fiind identică celei respins la sfârșitul anului trecut de Senat. Și SIIJ a transmis punctul de vedere asupra acestui proiect, susținând că "înfiinţarea Secţiei nu afectează lupta împotriva corupției şi nu este un motiv de îngrijorare, cum, în mod neîntemeiat, susţin iniţiatorii proiectului", a spus Iordache.

Epopeea Secției speciale

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost înființată în cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a devenit operațională în 23 octombrie 2017. Are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Secția a fost condusă de Gheorghe Stan, fostul șef al Inspecției Judiciare, singura instituție abilitată să îi ancheteze disciplinar pe magistrați și care în mandatul lui Tudorel Toader a declanșat mai multe acțiuni disciplinare împotriva fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi. Între timp, Gheorghe Stan a fost numit judecător la CCR, la propunerea PSD.

Procuror șef adjunct al secției a fost Adina Florea, propusă de trei ori de Tudorel Toader pentru șefia DNA și respinsă de președintele Klaus Iohannis.

Adina Florea a câștigat concursul la CSM pentru funcția de procuror-șef al secției, însă candidatura ei nu a fost validată, în condițiile în care mai mulți magistrați au boicotat ședințele CSM.

Lia Savonea, fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a avut 7 tentative eșuate de numire a Adinei Florea la șefia secției speciale. Adina Florea s-a retras în 5 decembrie 2019 din procedura de numire la șefia Secției Speciale, după cele 7 încercări eșuate ale fostei șefe a CSM Lia Savonea de a o numi în funcția de procuror-șef al acestei secții.

Secția specială a fost criticată puternic de către organismele europene. Comisia Europeană arăta în ultimul raport MCV că funcționarea Secției speciale a confirmat temerile exprimate atât în România, cât și pe plan extern că ar putea fi utilizată ca instrument de presiune politică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22