Pe aceeași temă
LIVE
14:58 - (cat timp mai poate rezista societatea civila, cat timp mai poate apara in strada justitia?) Andrei Rosu: Nu putem sta in corturi 4 ani. Pasul urmator va fi de a crea o platforma online, am creat grupuri de lucru in care am invitat si juristi. Senzatia mea e ca traim intr-o bula, televizoarele arata o alta lume. Parintii mei, de exemplu, au protestat la Cotroceni. Trebuie sa gasim si alte modalitati, vrem sa sustinem un partid nou aparut, care sa ne dea acel confort ca e in stare sa duca Romania pe un fagas bun. Nici Parlamentul nu ne mai inspira incredere, siguranta, jumatate din el are probleme penale.
14:50 - Intrebat cand o sa intre in politica, Gabriel Liiceanu a raspuns: E prea tarziu. De ce n-am intrat pana la un moment dat? Pentru ca jocurile erau facute intr-un fel care nu permitea unui personaj ca mine sa se manifeste politic. M-ar fi dizolvat. Uitati-va ce s-a intamplat cu intelectualii care au intrat in politica.
14:30 - Gabriel Liiceanu citeste la conferinta de presa a protestatarilor randurile pe care nu le-a mai putut citi la dezbatere (din lipsa de timp i-a fost taiat microfonul) si face cateva declaratii.
- Nu mai e un tineret romanesc pur si simplu, ci unul european, care a invatat in Europa, care nu vrea sa isi paraseasca tara, care vrea sa aiba o tara curata acasa.
- E de sperat ca un astfel de tineret va face un partid, pentru ei si pentru constructia viitoare am venit sa vorbesc aici.
- Calitatea de cetatean nu a existat in Romania inainte de 90, de asta e atat de greu sa o obtinem azi.
- Problema e daca urmatorii 3-4 ani ne vor mai permite sa putem functiona.
- Felul in care a vorbit ministrul astazi, mi se pare de necrezut. Intri intr-un guvern care de la cap la coada e creatura unui singur om care isi aduce oamenii de unde s-a nascut si sa spui ca nu ai nimic politic? Nu are nimic politic cand cere evaluarea lui Kovesi? Cand nu poate sa discearna ce a anchetat DNA?
- In europa Curtea Constitutionala e sacra, cu conditia sa fie independenta, la noi CCR e a PSD, pentru ca dl Valer Dorneanu a avut 8 ani doua mandate din partea PSD. Cum e depolitizata CCR?!
- (ce spuneti despre declaratiile ministrului? E o somitate a dreptului sau un avatar al lui Iordache?) Stiti cati judecatori sunt in Romania? 9.000. Stiti cati membri are UNJR? 90. Doamna Garbovan apare ca sefa magistratilor din Romania si a intrat deja in jocul politicului.
Cu atat mai grava e situatia in cazul dl Toader. In clipa de fata el nu se mai afla pe tabla impartialitatii justitiei, ci pe tabla politicului. Cum sta intr-un guvern pus de un condamnat penal? Cum stai cu ministrii care te compromit laolalta. Eu nu am auzit de cand sunt cand l-am auzit pe ministrul Agriculturii, e de un comic fabulos! (Petre Daea, n.red.) Nu am vazut ca cineva sa se duca intr-un for international facandu-ne de ras in halul ala, doamna de la Ministerul Muncii (Lia Olguta Vasilescu, n.red.). Ce cauti ca profesionist de top in asemenea magma? Astia sunt profesionistii nostri?!
El putea sa spuna sunt un tehnocrat in guvernul actual, dar contextul nu ii poate accepta acest argument. Nu poti sa fii tehnocrat intr-un guvern politizat pana la maduva. Cine i-a cerut evaluarea? (DNA si PG, n.red.)
Gabriel Liiceanu:
Nu as fi venit aici ca cetatean al unei tari de 10 ani membra a UE daca nu mi-as fi simtit valorile democratiei sever amenintata
Voi incerca sa rezum situatia in 5 puncte:
1. Ceea ce ca tara ne-a adus pe ultimul loc in multe clasamente europene este coruptia.
Incepand cu Guvenul Nastase prim-ministru condamnat pentru coruptie, coruptia a devenit profesionista in Romania, prin parazitarea statului prin firme detinute de politicieni si familiile lor.
Nimeni nu poate sa spuna cate miliarde de euro a fost jefuita Romania in acesti 27 de ani.
2. Printr-un fericit concurs de imprejurari, de peste 10 ani a aparut DNA, condusa in ultimii 4 ani de procurorul Kovesi, al carui nume a devenit faimos in UE. Aceasta institutie a deschis, in cazul a mii de politicieni, dosare penale. Un raport DNA din 2015 vorbea de banii dati mita - 431 milioane de euro. In 2016, peste 800 de demnitari - ministri parlamentari, magistrati si primari au primit sentinte finale pentru coruptie.
3. In 11 dec 2016 - coalitia PSD -ALDE a castigat detasat alegerile cu voturile a 18% din electorat. Nimeni nu a contestat si nu are de gand sa conteste acest rezultat. Presedintele PSD Liviu Dragnea - condamnat penal si cu un dosar penal - si-a asumat conducerea Camerei Deputatilor, iar presedintele ALDE Liviu Dragnea, cu un dosar penal, a ramas presedintele Senatului.
Romania are in fruntea celor 2 camere condamnati penal sau cu dosar penal.
20 dintre membrii paralmentului sunt urmariti penal, trimisi in judecata sau condamnati. Guvernarea PSD-ALDE a debutata printr-un atac penal la adresa justitiei.
OUG 13 urma sa ii scoata de sub rigorile legii in primul rand pe cei 2 sefi de partide din coalitie.
Un rol fundamental in trezirea sentimentului civic l-au avut cativa jurnalisti de la publicatiile online; nu ma pot abtine si nu va spun numele lor Dan Tapalaga si Cristian Pantazi.
4. Unde ne aflam, nu am nicio indoiala ca Liviu Dragnea precum si colegii lui de partid si coalitie pentru a scapa de puscarie si pentru a-si salva averile, nu s-ar da inapoi de la nimic.
De la presedintele Iliescu, arhitectul mineriadelor si pana la actualul sef al PSD, trecand prin Guvernul Nastase si Ponta - Ponta, expremierul autor al unei lucrari de doctorat plagiate - au facut din Romania, jefuind-o fara scupule, poate cel mai sarman popor din Europa.
Tinta numarul 1 a acestor oameni sunt Parchetul General si DNA
5. Bine si rau - pe de o parte avem in Romania partidele politice cu precaderea cele care isi spun fara acoperire socialiste si oamenii de afaceri generati de ele.
De cealalta parte, avem generatia celor de 20-40 de ani, necontaminata de nationalismul lui Ceausescu. De la ei poate incepe aceasta renastere. Sunt inteligenti dinamici si nu mai pot fi manipulati.
Protestele recente pot constitui bazele unui manual de democratie constitutiva
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei:
"Ordonanta 13 in sine nu a fost o problema, singura problema fiind aceea ca a fost adoptata la 10 - 11 seara, ceea ce e nefiresc".
Ministrul Justitiei a adaugat ca "Guvernul putea sa lase OUG sa intre in vigoare imediat, dar a dat un termen de 10 zile."
"OUG 13 a avut si relele ei, dar a vrut sa puna de acord abuzul in serviciu cu decizia CCR", considera Tudorel Toader.
El a mai spus ca "OUG a nascut proteste si a generat si altceva care este mult mai important pentru directiile de evolutie a statului de drept: DNA a anchetat ministri care au participat la elaborare OUG."
Tudorel Toader a vorbit si despre decizia Curtii Constitutionale in acest caz, afirmand ca "CCR a dat o decizie de principiu care mie ca judecator imi place foarte mult: ca procurorul nu are competenta sa urmareasca penal pe ministrii care au liberatatea sa aprecieze cand si cum adopta un act normativ. Prin decizia data, Curtea a statuat ca exista un conflict juridic intre puteri. Important e ce a statuat pentru viitor ca procurorii nu pot ancheta ministri pentru acte normative. Fiecare putere, autoritate, trebuie sa ramana in matca ei constitutionala."
Ministrul Justitiei a mai spus ca "Am demarat un proiect de lege de punere in acord a tuturor legilor procesual-penale cu deciziile CCR. Proiectul de lege va viza doar punerea in acord, fara o virgula in plus."
"Gratierea nu este solutia-miracol care sa rezolve in prezent si pe viitor problema supraaglomerarii in penitenciare", a afirmat ministrul Justitiei, Tudorel Toader, la dezbaterea pe tema democratiei si a justitiei din Romania care are loc la aceasta ora in Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European. El a precizat ca a cerut ieri, in Parlament, "amanarea proiectului de lege privind gratierea pentru ca Guvernul sa vina cu masuri complementare."
Ministrul Justitiei le-a mai spus membrilor Comisiei LIBE ca "Avem 27.234 de detinuti in penitenciare, avem perspectiva deloc placuta a unei decizii-pilot de la CEDO, o perspectiva deloc placuta de a fi condamnati."
Ministrul Justitiei a mai spus, in fata membrilor Comisiei LIBE, ca "Vom face toate diligentele pentru a vedea cum putem sa obtinem ridicarea MCV."
Comisia LIBE i-a invitat sa vorbeasca pe profesorul Gabriel Liiceanu, la propunerea grupului ECR, grup din care face parte Monica Macovei, pe Liviu Avram - din partea grupului PPE, Victor Alistar - din partea Socialistilor si Democratilor, Attila Biro - din partea grupului Verzilor. Din partea Guvernului va fi vorbi ministrul Justitiei, Tudorel Toader.
La dezbatere participa inclusiv reprezentanti ai protestatarilor impotriva OUG 13 din mai multe orase ale Romaniei.
De asemenea, la dezbatere participa si europarlamentarul Monica Macovei, membru al Comisiei pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE).