DEZBATERE BUGET 2013. Blaga: Avem de-a face cu un BUGET al ŞOMAJULUI

Fara Autor | 05.02.2013

Pe aceeași temă

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, marţi, cu privire la proiectul de buget pe 2013 că el nu are nicio prevedere legată de încurajarea investiţiilor sau crearea de locuri de muncă, relateaza Romania Libera.

"Avem de-a face cu un buget al somajului, nu aţi prevăzut bani pentru crearea de locuri de muncă", a subliniat Vasile Blaga.

Cu impozitul de 3% pe venituri de până la 65 de mii de euro "multe micro-întreprinderi vor intra în faliment", a mai spus liderul PDL.

 

"Nu am auzit în aceste zece luni de guvernare (ale USL, n.red.) nimic despre crearea de locuri de muncă, despre invesţiii, nu am auzit o viziune coerentă despre devoltarea României", a mai precizat Blaga.

Senatorii şi deputaţii, reuniţi în plenul Parlamentului, au început, marţi dimineaţa, dezbaterile la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013, relatează Mediafax.

La şedinţa care este condusă de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi-au anunţat prezenţa 462 de parlamentari, din totalul de 587. La dezbateri participă premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, prim-ministrul beneficiind de 50 minute pentru a avea intervenţii la începutul şi sfârşitul sesiunii de dezbateri generale.

Ulterior, potrivit algoritmului, parlamentarii din fiecare partid parlamentar vor participa la dezbaterile generale, fiecărei formaţiuni politice revenindu-i un număr de minute proporţional cu ponderea în Parlament.

Procedura parlamentară prevede că, pentru început, unul dintre preşedinţii comisiilor pentru buget, finanţe ale Parlamentului va prezenta plenului raportul adoptat de către membrii celor două comisii de specialitate în urma dezbaterii proiectului propus de Executiv.

Ulterior, parlamentarii vor trece la dezbaterea pe articole a bugetului de stat, ei urmând să discute bugetele propuse pentru un număr de 52 de ordonatori de credite - ministere, agenţii, autorităţi şi consilii.

În total, la proiectul propus de către Guvern pentru a fi adoptat de Parlament au fost depuse un număr de 13.450 de amendamente, timpul alocat dezbaterii şi adoptării bugetului pentru fiecare ordonator de credite fiind proporţional cu numărul de amendamente.

După adoptarea bugetului de stat, senatorii şi deputaţii vor trebui să adopte proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, la care au fost depuse un număr de 38 de amendamente, durata estimată pentru dezbatere şi vot fiind de 30 de minute.

La ora transmiterii acestei ştiri, premierul Victor Ponta prezintă în plenul Parlamentului ideile generale ale proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2013.

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au adoptat, vineri seară, cu amendamente, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013. Raportul favorabil a întrunit 23 de voturi "pentru", 3 abţineri şi 5 voturi "împotrivă". La nivelul comisiilor de buget-finanţe a fost amendat proiectul legii bugetului de stat, faţă de forma popusă de Guvern, fiind realizate o serie de redistribuiri de sume de la bugetul Ministerului de Finanţe către alţi ordonatori de credite.

De asemenea, parlamentarii din cele două comisii au adoptat, vineri seară, fără amendamente, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013. Raportul favorabil a întrunit 24 de voturi "pentru", cinci voturi "împotrivă" şi trei abţineri.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22