Dezbaterea transformata in circ favorabil Gabrielei Firea. Tinta atacurilor: Nicusor Dan

Dora Vulcan | 23.05.2016

Antena 3 gazduieste luni seara cea de-a doua dezbatere din campania pentru Primaria Capitalei. Sunt prezenti: Catalin Predoiu (PNL), fosta realizatoare Antena 3, Gabriela Firea (PSD), vechiul colaborator al Antena, Daniel Barbu (ALDE), si Nicusor Dan (USB). Lipseste Robert Turcescu (PMP).

Pe aceeași temă

 

 

In anuntul referitor la dezbaterea de luni, ora 21.30, Antena 3 precizeaza ca va fi o emisiune "fara regie, fara menajamente!"

Sambata, Robert Turcescu a scris pe pagina sa de Facebook ca nu a fost invitat la dezbaterea Antena 3, asa cum nu a fost invitat nici la o dezbatere cu mai multi participanti, programata de B1 TV. In schimb, el va participa, marti seara, la o dezbatere secundara, in care ar urma sa fie invitat si Bogdan Diaconu, candidatul PRU. El a afirmat, tot pe Facebook: "ACCEPT sa fiu prezent la toate confruntarile electorale televizate la care vor participa contracandidatii mei".

Moderatorul confruntarii este Mihai Gadea.

Fiecare candidat are 7 persoane alese care sa-l sprijine.

Hotnews, care a monitorizat emisiunea ii aminteste pe cei mai cunoscuti:

 

Gabriela Firea: Rodica Popescu Bitanescu, Marcel Pavel, dr. Catalin Pivnicieru -unul dintre chirurgii care au supravietuit accidentului de avion din Apuseni. Niciun lider al PSD nu este alaturi de Firea. A vorbit Marcel Pavel

Nicusor Dan: Liviu Mihaiu, Sergiu Moroianu (coleg la Institutul de matematica), un lider al taximetristilor "liberi", un roman care a stat la coda la vot la Londra. A vorbit Sergiu Moroianu

Daniel Barbu: CP Tariceanu, Norica Nicolai, Steluta Cataniciu. A vorbit CP Tariceanu

Catalin Predoiu: Cristian Busoi, Cristina Pocora, Ciprian Ciucu si toti candidatii PNL la sectoare: Ovidiu Raetchi, Alexandru Nazare.... A vorbit Cristian Busoi

 

  • Intrebare: Sa va prezentati, sa spuneti de ce sunteti cel mai bun pentru a fi primar general?

Gabriela Firea: Sunt un om cu o biografie deschisa, toti romanii ma cunosc de foarte multi ani, am pornit de jos, am venit in Bucuresti ca studenta, am fost jurnalist in domeniul economic. In cateva luni inchei un mandat de senator, am experienta legislativa, am fost cel mai tanar secretar de stat, in anul 2000, in guvernul Isarescu. Cred ca am realizari care arata ca sunt un om constiincos, cinstit. Tot ce am propus in aceasta campanie sunt solutii viabile. 

Nicusor Dan: Intre noi cei de aici, eu sunt singurul care ma lupt de 10 ani pentru Bucuresti. Am salvat zeci de hectare, zeci de milioane de euro, au venit mii de oameni la noi in cazuri de constructii ilegale. Nu fac parte din acest sistem PSD-PNL care au jefuit orasul. Eu am vrut sa fiu activist si matematician, insa am venit cu Pactul pentru Bucuresti, care a fost semnat de partide, dar incalcat imediat.

Daniel Barbu: Nu ma consider mai bun decat oricare dintre contracandidatii mei, ma consider potrivit pentru aceasta functie. Am inceput cu mult inainte de Nicusor Dan lupta pentru Bucuresti - in anul 1981, trimis un raport la UNESCO privind daramarea unor biserici; in acele vremuri. Sunt profesor universitar, am fost tot timpul pe marginea politicii (...) Cred ca e cazul ca politicile liberale sa aiba un avocat in acest oras.

Catalin Predoiu: Ai nu e vorba de noi, ci de Bucuresti si problemele lui. E nevoie de un lider in functia de primar, care are competenta, recunoastere. Da, am o experineta care poate folosi orasului, am trecut prin parlament peste 15 proiecte legislative.

 

  • Despre cazul mortii lui Dan Condrea/ Hexi Pharma. Mihai Gadea: O intrebare din afara dezbaterii propriu-zise - ce va intereseaza cel mai mult din acest scandal, ce vi se pare relevant, cine ar trebui sa raspunda?

Gabriela Firea: In primul rand trebuie sa stim de maine ce se intampla in spitalele din Bucuresti, cele 19 aflate in subordinea Primariei. Un sir de neglijente, un sir de complicitati, uin sir de informatii ascunse. As incepe prin a spune ca in Romania cei mai multi medici fac minuni in conditii precare.

Mi-as dori foarte mult ca institutiile statului sa acioneze, sa se desecretizeze toate informatiile despre care se spune ca au ajuns la autoritati si sa stim si noi ce informatii au existat, cine le-a avut, ce s-a facut.

Catalin Predoiu: Toata lumea de ceva vreme despre infectiile intraspitalicesti. Eu vorbesc de un an de zile (arata din programul de guvernare al PNL, n.r.) Este o preocupare pe care noi o avem de mult timp, Santatea. Intrebarea mea e daca Sorin Oprescu a stiut, avut informatii si ce a facut?

Ceea ce trebuie facut urgent in toate cele 19 spitale este un inventar rapid al tuturor problemelor, iar in ceea ce priveste infectiile intraspitalicesti - o evaluare lunara.

Legat de latura penala a cazului, eu sunt increzator ca sistemul judiciar va scoate toate la lumina.

Gabriela Firea: Voiam sa punctez ca colegii nostrii, consilierii generali PSD au propus marirea bugetului pe Sanatate, macar pana la 15%. Si subfinantarea omoara oameni, nu doar indolenta.

Nicusor Dan: Avem exemplificarea coruptiei profunde din Bucuresti si din Romania. Toata lumea stie ca infectiile intraspitalicesti se raportau in fals de ani de zile. La fel, pe procedura de achizitie, sunt nenumarate exemple 

Daniel Barbu: Cred ca in aceasta chestiune sunt prea multe planuri si trebuie sa distingem intre chestiunea reala, cea care afecteaza spitalele din Bucuresti de deceniu (...) Nu trebuie sa uitam ca cei care stau in prima linie in fata acestor infectii intraspitalicesti sunt medicii.

Se spune ca sistemul este in criza, in colaps. Nu, avem un sistem bun, dovada cum au facut fata tragediei din Colectiv. E vorba si de management, aici trebuie in mod evident standarde. Si e vorba si de infrastructura.

Intervine telefonic fostul primar Sorin Oprescu care a cerut un drept la replica in privinta problemelor din spitale- o interventie in care a reusit sa vorbeasca mult fara sa zica nimic. Intrebat direct ca catre Predoiu daca Primaria generala a fost informata in privinta problemei dezinfectantilor din spitale, Oprescu a evitat raspunsul.


Cele mai importante 3 probleme in viziunea candidatilor:


Daniel Barbu: Violenta, saracia si birocratia
Violenta statului impotriva cetatenilor, dar si a interlopilor impotriva cetatenilor.
Birocratie: Cetatenii petrec prea mult timp in fata ghiseului
Oras liber de saracie. 1 din 10 cetateni traieste ca in secolul 18, fara canalizare, apa curenta etc.

Gabriela Firea: Traficul-dezvoltarea retelei de transport incomun. Toate autobuzele sa fie in circulatie. Banda speciala penru autobuze, salvari si pompieri. Parcari la intrarea in Capitala si la marile statii de metrou. Introducerea tichetului unic pentru traficul subteran si suprateran
Agentul termic- Pierderile pot fi reduse accesarea de fonduri europene
Educatia- dezvolatrea de after-schoool-uri la toate scolile, noi gradinite, subventii pentru studentii care nu-si gasesc locuri in camine, pachete de rechizite pentru copii sarmani pentru a evita parasirea scolii

Catalin Predoiu: Traficul- Inelul circular median, imbunatatirea centurii bucurestiului, noi sosele si pasaje, parcari, reformarea RATB, culoar unic pt autobuze, rezolvarea problemei taximetristilor care se confrunta cu taxiurile din Ilfov...
Reformarea RADET 
Consolidarea cladirilor cu risc seismic

Emisiunea pare un concurs de vorbit rapid, timpul alocat candidatilor pentru a-si expune masurile este prea scurt si nu se intelege prea mult din raspunsuri.

Nicusor Dan: 
cedeaza un minut unei domnisoare care a votat la Londra. Timp irosit. Se reaiau acuzele generale de manipulare a politicienilor, societatea civila s-a trezit,  "mergeti la vot" etc. 
Problema 0 este cea a coruptiei generalizate din Bucuresti: o noua administratie, apoi rezolvate problemele cocnrete care s-au enumerat si apoi sa pozitionam Bucurestiul ca mare centru academic, de IT si probleme creative. 

Intrebari intre candidati:

Toti candidatii ii pun intrebari Gabrielei Firea


Predoiu pentru Firea: De ce a spus la alegerile prezidentiale ca votul in Diaspora s-a desfasurat in ordine si nimeni nu si-a cerut scuze. Ii cere Gabrielei Firea sa-si ceara scuze.
Replica lui Firea: Eu am explicat imediat dupa ca au venit acele informatii pe care nu le-am putut controla efectiv. Eu mi-am cerut scuze cu aproape doi ani in urma, dar o pot face si acum si va multumesc ca imi dati posibilitatea samai explic inca o data ce s-a intamplat atunci. Totusi, Firea evita sa-si ceara scuze sustinand ca a facut-o in trecut

Firea pentru Predoiu: Il acuza ca in timpul mandatului sau la Justitie au avut loc retrocedari de case ilegale in Bucuresti si multe familii au suferit
Replica lui Predoiu: I-am servit cadrului judiciar normele de care avea nevoie pentru a performa. cei care au facut retrocedari ilegale au fost condamnati sau sunt judecati. Nu ministrul Justitie judeca. 

Nicusor Dan pentru Firea: In programul d-voastra spuneti ca veti cere 30% spatiu verde la orice constructie, in alta parte spuneti 50%. Stiti ca primarul dumneavoastra interimar a dat acord de constructie in parcul Tineretului care va afecta doua hecatre de spatiu verde. 
Replica lui Firea: Trebuie sa faceti diferenta intre puz, pod...sunt convins ca stiti... In privinta a ceea ce se intampla la sectorul 4 va marturisesc ca nu stiu ce se intampla si ma voi interesa.

Daniel Barbu pentru Firea: Care va fi atitudinea in privinta conflictului cu ministerele care nu sunt interesate de centura capitalei si a pasajelor necesare
Replica lui Firea: Stim  ca ministerele nu au disponibilitatea de a investi in centura Capitalei si trebuie sa rezolvam acest lucru. Si fondurile europene sunt o problema

Toti candidatii ii pun intrebari lui Nicusor Dan

Predoiu pentru Nicusor Dan si Daniel Barbu: Stim ca atunci cand dreapta s-a unit in Bucuresti, PSD-ul a pierdut. Sunteti de acord ca noi trei sa facem un sondaj in ultima saptamana de campanie si cel care este cel mai bine pozitionat dintre noi sa fie sprijinit de ceilalti doi?
Replica lui Nicusor Dan: Mi-e teama ca dumneavoastra nu va ascultati nici sustinatorii. Lumea s-a saturat de coruptia din PSD ca si cea a PDL-PNL. Dumneavoastra ati avut un blat cu PSD la primaria Capitalei. D-voastra nu puteti sa veniti si sa spuneti acum ca sunteti dreapta. Nicusor Dan concluzioneaza ca este singurul capabil sa invinga PSD-ul.
Daniel Barbu: Nu vad o infruntare homerica intre dreapta si stanga. Partidul meu este singurul cu o platforma explicita de centru-dreapta. Suntem singurii care avem opositie fata de guvernul Ciolos si am avertizat asupra deficientelor de democratie. Dpdv al ridicarii glasului si al apararii statului si cetateanului, nu va pot accepta propunerea.

Firea intervine si apara PSD-ul "care a avut numai rezultate bune la guvernare, a marit pensiile pe care PDL-ul le-a taiat...." Firea mareste tensiunea si vorbeste de "oameni care au murit cand s-au taiat pensiile".
Predoiu: Stiam ca o sa reveniti cu acelasi discurs mincinos. Eu am semnalat ca ministru al Justitie ca taierea de pensii este ilegala. Nu am semnat nicio inchidere de spitale, dar nu imi amintesc ca Ponta sa fi redeschis vreun spital inchis.

Nicusor Dan ii cedeaza o intrebare lui Liviu Mihaiu. Acesta il intreaba pe Catalin Predoiu de ce nu a candidat la functia de premier si de ce nu il sprijina de acum pe Nicusor Dan daca chiar vrea sa bata PSD-ul. Ii aminteste ca daca va incheia campania pe locul 3-4 isi va distruge si carierea politica.

Daniel Barbu pentru Predoiu: Il pune sa faca o deosebire de valori intre viziunea lui si cea a lui Marian Munteanu
Replica lui Predoiu: Prima diferenta este de viziune economica, investitii vizate din strainatate, imbinarea capitalului national cu cel strain.
Ce l-a apropiat fata de Marian Munteanu: pozitia fata de Catedrala Mantuirii Neamului.

Firea ii acorda o parte din timp Rodicai Popescu Bitanescu: "Este un conflict de idei superb in aceasta seara. Am venit sa o sustin pe Gabriela fiindca o cunosc". Vorbe multe, concret nimic serios in acest discurs: "Ai vorbit minunat Gabi, draga. Ea iubeste actorii si vine la teatru, iar eu ii sustin pe oamenii care iubesc teatrul. Va zic eu ca va termina si cu birocratia. Ai fost cea mai incoltita in aceasta seara, dar te-ai descurcat grozav. Eu o votez pe Gabriela Firea, sa fie clar!" Intregul discurs se incheie cu rasul arhicunoscut al actritei.

Nicusor Dan, atacat de Gabriela Firea ca sustinatorii sai nu s-au manifestat respectuos fata de Rodica Popescu Bitanescu: "Mie si sustinatorilor mei, momentul mi-a adus aminte de Epoca de Aur". 
Rodica Popescu Bitanescu rabufneste si incearca sa-l pun la punct si-i cere sa nu mai vorbeasca de ea amintind ca familia ei a facut detentie politica. Nicusor dan pareaza elegant si ii aminteste cum a sunat discursul si ca se afla alaturi de Firea, Dragnea si PSD.

Firea pentru Nicusor Dan: Faptul ca nu va avea o colaborare cu consilierii generali spunand ca el, ca primar, va putea sa faca singur multe lucruri fara ajutorul consilierilor. Daca stie cine e seful licittatiilor din Primarie
Nicusor Dan: Da, consilierii stabilesc bugetul, dar primarul general organizeaza licitatiile.
Gabi Firea: ma ingrozesc. Dragi cetateni, aveti grija ce votati. primarul general nu organizeaza el nicio licitatie. El organizeaza doar o comisie care organizeaza licitatia
Nicusor Dan: Repet, primarul, prin organle coordonate, organizeaza licitatiile.

Gabriela Firea ii cedeaza din timp actritei Ancai Sigartau care a ajuns in acest moment in platou: "Gabriela Firea imi aminteste de Olguta Vasilescu, o alta persoana puternica". Actrita aminteste de sprijinul Gabrielei Firea pentru un festival de teatru. Actrita il cearta pe Nicusor Dan ca nu vrea sa colaboreze cu PSD-ul. "Cum adica nu colaborati? Dumneavoastra ne reprezentati pe noi si interesele noastre". "Eu nu am venit sa o sustin pe Gabi Firea .. nu are nevoie...nu am culoare politica"
Nicusor Dan ii explica ca partidele politice au incalcat in mod regulat pactul cu societatea civila si ca toate "tunurile" au fost date de politicieni si partidele politice.

Urmeaza discursul unui sustinator pentru candidati.
Norica Nicolai, pentru Daniel Barbu.

Disputa pe "pirateria" din taximetrie

Nicusor Dan. Vorbeste reprezentatul taximetristilor: Mie nu imi dau lacrimile pe aici fiindca eu nu sunt actor... Vorbeste de combaterea pirateriei din taximetrie si despre combaterea coruptie. Ii spune Gabrielei Firea ca se cunoaste cu sotul dansei, primarul din Voluntari. O aluzie la "pirateria" taximetristilor din Ilfov. Firea ii cere scurt sa treaca la subiect
Liviu Mihaiu: Aminteste implicarea lui Nicusor Dan in marile proiecte si considera ca este un tip nou de politician
Firea cere drept la replica: Problema taximetristilor din Ilfov se poate rezolva in Consiliul general. Eu nu am nicio firma de taxi. Sotul meu nu a aprobat mai multe licente de taxi decat prevede legislatia.
Nicusor Dan prezinta un raport al Consiliului concurentei care arata ca in Voluntari (n.r. unde sotul gabrielei Firea este primar) sunt cu 200 mai multe taxiuri inregistrate decat limita legala.

Pentru Predoiu vorbeste Cipria Ciucu-lauda capacitatile organizatorice ale lui Predoiu. Face un apel catre Nicusor Dan ca sa ia foarte in serios propunerea lui Predoiu privind renuntarea la candidatura in ultima saptamana a celui mai slab clasat si sustinerea candidatului de dreapta cel mai bine plasat in sondaje

Discurs de final

Gabriela Firea: Le spune bucurestenilor ca a fost din nou atacata cu informatii false, aminteste ca a fost amenintata cu arestarea sotului si spune ca stie, ca mama si sotie, care sunt problemele unei familii obisnuite de bucuresteni

Catalin Predoiu: Ii aduce un elogiu Rodicai Popescu Bitanescu. Vorbeste apoi despre importanta omului care va conduce Bucurestiul

Nicusor Dan: Ironic catre Predoiu spunand ca ii apreciaza curajul din seara asta ca s-ar putea retrage daca este mai prost clasat in sondaje. Vorbeste despre administratiile anterioare ale Bucurestiului care "au distrus Bucurestiul" si le cere bucurestenilor sa-si aminteasca acest lucru si sa-l voteze.

Daniel Barbu: Un vot pentru mine si pentru ALDE va fi un pas spre a pune capat suspiciunilor si neincrederii, leninismului. Nu partidele si politicienii fura, ci oamenii fura. Sa ne debarasam de stereotipuri.

Final de emisiune: Mihai Gadea: In seara asta am vazut ca avem pentru cine sa ne dam votul. Oamenii din acest platou au aratat ca merita votul nostru. Mergeti si votati.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22