Pe aceeași temă
Senatorul apare în imaginile postate pe Facebook de reprezentanții Ambasadei, printre cei prezenți fiind și fostul europarlamentar Adrian Severin.
Printre invitați s-au numărat „reprezentanți ai Parlamentului României, ai partidelor politice extraparlamentare, mediilor academice, organizațiilor neguvernamentale, inclusiv Asociația de prietenie româno-ruse, ai mass-media, precum și ai asociațiilor de compatrioți ruși, inclusiv Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Romano-Rusă, Obștea Cazacilor din România, Uniunea Rușilor Subcarpatici, filiale regionale ale Comunității Rușilor Lipoveni din România, Asociația „Lumea Noastră”, Grupul de Prieteni lui Vladimir Vîsotski și alții", se spune pe pagina de Facebook a ambasadei.
Recent, declarațiile senatoarei Diana Șoșoacă au venit mânușă pentru propaganda rusă, care s-a folosit de un filmuleț de doar un minut în care sunt expuse numeroase teze ale Kremlinului.
„Țara asta nu e a voastră. E a noastră. Și înțelegeți că noi, poporul, hotărâm pentru ce se întâmplă. Nu permitem niciunei divizii 101 sau orice divizie să escaladeze acest conflict care nu este între Rusia și NATO, este între Rusia și Ucraina, pentru teritorii care apar unei Rusii trecute. Și e treaba lor ce fac acolo. Nu e nici problema României, nici a lui NATO, nici a UE. Sunt două țări care nu fac parte nici din UE, nici din NATO (...) Proștii noștri de conducători răspund la ordine. E un act de înaltă trădare față de România. Dacă îndrăzniți să băgați România în război și noi vă vom băga în închisoare pentru înaltă trădare”, transmite Șoșoacă în filmul care circulă pe Twitter, cu subtitrarea aferentă în limba engleză. Semn că nu e folosit pentru influențarea neapărat în spațiul autohton, ci în alte medii.
Diana Șoșoacă, alături de mai mulți parlamentari neafiliați, au mers în urmă cu câteva luni la Ambasada Rusiei, pentru a anunța „neutralitatea” României în războiul declanșat de Kremlin în Ucraina.
Ulterior, hackerii pro-ruși de la Killnet o apreciază pe Diana Șoșoacă într-o postare pe Telegram, numind-o „om deștept”.
Adrian Severin, fost europarlamentar și ministru de Externe, prezent și el la eveniment, s-a remarcat de-a lungul timpului printr-o serie de opinii favorabile Federației Ruse.
„Este inacceptabil ca pe teritoriul României să fie folosit pentru inițierea de operațiuni militare ofensive împotriva unor state cu care nu suntem în război”, este cel mai recent mesaj postat pe Facebook de fostul demnitar.
La evenimentul au fost prezenți peste douăzeci de membri ai corpului diplomatic din statele prietenoase, mai menționează Ambasada.
Mesajul ambasadorului Rusiei la București, Valery Kuzmin, a urmat retorica Kremlinului cu privire la NATO, făcând referire la provocări "la adresa intereselor naționale legitime ale Patriei (n.r. Federația Rusă) create de politica agresivă de extindere a NATO spre est".
Războiul din Ucraina este numit de diplomat operațiune militară specială și susține că Rusia este nevoită să reziste încercărilor SUA "de a-și păstra prin orice mijloace hegemonia mondială, care este iremediabil un lucru al trecutului".
Ambasadorul lansează, voalat, și un avertisment , prin preluarea unui mesaj al ministrului rus de Externe, în care se susține că sarcina prioritară a Kremlinului este "de a preveni orice ciocnire militară între puterile nucleare”.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAmbasadaRusa%2Fposts%2Fpfbid02gyuCgjNJc7dpWVoE9WRmxs5aksM5T6x1xeis8TbLt6cdQKgHFXzBWp3YJiJ6Qg3Hl&show_text=true&width=500" width="500" height="638" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share"></iframe>