Digi24: Sebastian Ghiță scapă de acuzația din Serbia de uz de fals, după donații în scop caritabil

Redactia | 30.12.2018

Fugarul Ghiță a profitat de legislația din Serbia și și-a cumpărat închiderea dosarul penal în care era acuzat de uz de fals, după ce în aprilie 2017 a fost prins că s-a legitimat cu un pașaport fals.

Pe aceeași temă

Jurnaliștii sârbi scriu că fostul deputat PSD a reușit să oprească ancheta penală pentru uz de fals după ce s-a folosit de o prevedere legală din Codul Penal, conform căreia acuzațiile pentru fapte considerate a fi de un pericol social redus pot fi anulate dacă persoana suspectă efectuează donații în scop caritabil, relatează Digi24.ro.

Presa sârbă susține că omul de afaceri român a plătit peste 10.000 de euro, mai exact 1.200.000 de dinari, pentru a obține suspendarea anchetei pentru uz de fals. Ancheta fusese suspendată pe perioada procedurilor de extrădare a lui Sebastian Ghiță la București. În august, instanțele din Serbia au decis definitiv să refuze cererea de extrădare formulată de autoritățile din România prin Ministerul Justiției. Mai mult, Ministerul de Interne de la Belgrad i-a acordat lui Sebastian Ghiță statutul de azilant.

Posibilitatea de a obține suspendarea unei anchete contra unei sume de bani donate în scopuri caritabile este prevăzută de legislația din Serbia, iar înțelegerea dintre Sebastian Ghiță și procurorii de acolo ar fi fost parafată, susțin jurnaliștii sârbi citați de Digi24.ro

Și Rise Project anunță, pe pagina sa de Facebook, o investigație a jurnaliștilor din Serbia despre modul în care Sebastian Ghiță a scăpat de dosarul penal:

”Colegii noștri de la KRIK – Mreža za istraživanje kriminala i korupcije au descoperit că Sebastian Ghiță a donat 10.156 EURO în scopuri umanitare ca să scape de dosarul penal din Serbia, deschis pentru pașaportul fals pe care-l avea cu el când a fost arestat.

Procedură legală în Serbia

Ghiță a fost prins în Serbia în aprilie 2017, după ce a fost dat în urmărire generală prin Interpol, la cererea autorităților române, pentru șantaj, dare de mită, trafic de influență, spălare de bani și deținere de informații confidențiale.

În iulie 2018, instanța supremă din Serbia a respins cererea de extrădare și i-a acordat lui Ghiță azil politic.”

În luna august, Curtea de Apel de la Belgrad a respins, într-o decizie definitivă, cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, arestat în capitala Serbiei în aprilie 2017 în baza unui mandat de arestare emis de România, a declarat un purtător de cuvânt al instanţei pentru agenţia Tanjug, citat de Agerpres.

”Nu am planuri care să facă pe cineva să creadă că mă întorc în România sau că voi avea legătură cu politica”, a declarat Sebastian Ghiţă pentru Antena 3.

Sebastian Ghiţă a fost arestat fiind suspectat de comiterea a opt infracţiuni.

Curtea de Apel a menţinut decizia Înaltei Curţi de la Belgrad, care a respins cererea de extrădare în urma faptului că, printr-o hotărâre a Oficiului pentru Azil al Ministerului de Interne sârb, lui Ghiţă îi fusese acordat azil în Serbia în iunie 2018, dată fiind „ameninţarea de persecuţie în ţara de origine din cauza opiniilor lui politice”.

Potrivit Curţii de Apel, tribunalul de primă instanţă a concluzionat în mod justificat că situaţia lui Sebastian Ghiţă se va deteriora în cazul extrădării lui în România.

Sebastian Ghiţă a fost pus în libertate la sfârşitul lunii mai 2017, după ce avocatul său a depus o cauţiune de 200.000 de euro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22