DIICOT infirmă clasarea urmăririi penale din Dosarul 10 August față de foștii șefi ai Jandarmeriei

Laurentiu Gheorghe | 04.08.2020

Șeful DIICOT a dispus infirmarea parțială a soluției de clasare a dosarului 10 august și redeschide urmărirea penală în cazul foștilor șefi ai jandarmeriei, se anunță într-un comunicat al Parchetului.

Pe aceeași temă

DIICOT redeschide dosarele penale pentru șefii Jandarmeriei în Dosarul 10 august, potrivit unui comunicat de presă emis marți. Dosarul fusese clasat parțial pe 15 iulie: procurorii au stabilit că nu a fost tentativă de lovitură de stat, iar foștii șefi ai Jandameriei scoși de sub urmărire penală.

Astfel, potrivit unui comunicat al DIICOT, s-a decis infirmarea soluției de clasare sub aspectul săvârșirii de către Laurențiu Cazan, Chirică Mihai și Sebastian Cucoș a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Comunicatul DIICOT:

Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus următoarele:

1. Admiterea plângerilor formulate de către petenți împotriva Ordonanței din data de 26.06.2020, emisă în dosarul cu nr. 2122/D/P/2019.

2. Infirmarea în parte a Ordonanței din data de 26.06.2020 emisă în dosarul numărul 2122/D/P/2019 cu privire la dispozițiile de:

  • clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la fals intelectual prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la uz de fals prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 323 Cod penal, complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, respectiv,

  • clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal și participaţie improprie la uz de fals prev art. 52 alin. 3 rap. la art. 323 Cod penal, respectiv

  • clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, cât și

  • clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal și uz de fals prev. de art. 323 Cod penal,

3. Redeschiderea urmăririi penale

  • sub aspectul săvârșirii de către maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la fals intelectual prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la uz de fals prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 323 Cod penal, complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, respectiv,

  • sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal și participaţie improprie la uz de fals prev art. 52 alin. 3 rap. la art. 323 Cod penal, respectiv

  • sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, cât și

  • sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal și uz de fals prev. de art. 323 Cod penal.

4. Menținerea soluției de clasare dispusă în cauză cu privire la celelalte fapte.

  • Ordonanța a fost înaintată Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București în vederea confirmării, potrivit disp. art. 335 alin. 4 C.P.P., urmând ca după rămânerea definitivă, dosarul să fie declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22