Pe aceeași temă
Directorul de programe al TVR, Irina Radu, a descris, pe Facebook, prestaţia lui Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, din Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor ca fiind "un circ penibil", precizând că "omul Tănase minte zilnic", conform Mediafax.
"Asistăm la un circ penibil, susţinut în faţa parlamentarilor care plătesc pentru ce au instalat... Dar noi ce vină avem? Cum pot demonstra minciunile, oare ?? Omul Tănase minte zilnic, cu program fix. Ştiţi vorba aia cu hoţul strigă hoţii? De ce oare vârsta unora trebuie să ne ţină cuminţi, politicoşi, îmi pare rău că părinţii mei m-au educat aşa. Mama m-a învăţat să nu scuip. Greşit, mamă!", a comentat Irina Radu pe contul său personal de pe Facebook.
Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, a fost audiat, miercuri, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor. În timpul audierilor, Stelian Tănase a făcut numeroase afirmaţii, susţinând că asupra sa s-au făcut presiuni politice. De asemenea, el a precizat că fostul reprezentant al Guvernului în CA al TVR, Corneliu Calotă, i-a cerut să îi scoată din grila Televiziunii Române pe Sorin Avram şi Cornel Nistorescu.
Tănase a mai spus că nu va demisiona, în ciuda presiunilor care se fac asupra sa, precizând că miza este controlul editorial în timpul campaniei electorale şi că el consideră că va fi "izgonit" după alegerile prezidenţiale.
Răspunzând unor întrebări adresate de jurnalişti, după audieri, Stelian Tănase a spus că oameni de la un nivel înalt al puterii au făcut presiuni asupra sa, precizând că Victor Ponta şi Traian Băsescu nu se numără printre aceştia, dar că în anturajul premierului sunt persoane care nu ar trebui să fie în apropierea acestuia.
În plus, Tănase a spus că va rămâne la conducerea TVR pe perioada campaniei electorale, pentru a nu se crea "un dezechilibru", însă, după alegeri, în cazul în care nu va fi lăsat să îşi ducă proiectul de reformă la capăt, se va retrage, conform sursei citate.
Nu este pentru prima dată când Irina Radu, coordonatorul cu atribuţii de director al Direcţiei Programe din Societatea Română de Televiziune, se pronunţă critic la adresa lui Stelian Tănase.
Astfel, în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului din 19 iunie, Irina Radu a spus că Stelian Tănase este "un preşedinte jucător şi el" şi este "mai mult artist decât manager".