Directorul Institutului Geologic al Romaniei (IGR), Stefan Marincea a fost DEMIS PRIN FAX. Am cerut DESECRETIZAREA unor documente legate de Rosia Montana care erau FALSURI, probabil ca nu trebuia sa ajung la ele

Fara Autor | 16.10.2013

Pe aceeași temă

Directorul Institutului Geologic al Romaniei (IGR), Stefan Marincea, a fost demis "prin fax", decizia putind avea legatura cu pozitia sa critica fara de proiectul Rosia Montana. Marincea a declarat pentru Mediafax ca va face plingere penala in acest caz. La audierile de la Comisia parlamentara Rosia Montana, Marincea a cerut desecretizarea unor documente, despre care a afirmat ca sunt "niste falsuri". Oficial, Marincea a fost demis pentru ca nu ar avea certificat ORNIS, dar fostul director spune ca acesta nu i-a mai fost prelungit de catre SRI.

Potrivit HotNews, demiterea vine la scrut timp dupa ce Stefan Marincea a acuzat un director din Ministerul Mediului ca i-a mintit pe membrii Comisiei parlamentare speciale pentru proiectul minier de la Rosia Montana.


Potrivit Centrului de Investigatii Media, reprezentantul Ministerului Mediului, Octavian Patrascu, a dat informatii continute intr-un document al Institutului Geologic Roman despre care Marincea afirma ca "a fost cosmetizat" in favoarea companiei,Gold Corporation in 2011.

"Am primit o hârtie de la minister, semnată de domnul Mihnea Costoiu (ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiintifică şi Dezvoltare Tehnologică - n.r.) sau de Remus Pricopie (ministrul Educaţiei Naţionale - n.r.) prin care am fost informat că am fost înlocuit din funcţie. Eu am un litigiu cu Ministerul Educaţiei, de la precedenta demitere, am câştigat pe fond, voi câştiga şi la recurs, după care voi câştiga şi pentru această demitere. Eu sunt în litigiu pe o speţă privind accesul la documente clasificate, dar ei nu pot folosi acest motiv. Se ştia de patru luni, de ce nu m-am demis atunci? Îmi afectează grav probitatea profesională, este o formulă de a mă face să nu mai am acces la anumite documente. Eu nu îmi voi trăda niciodată ţara", a declarat Marincea pentru Realitatea.net.

 

Primul motiv al demiterii: acuzele ca analizele si hartile prezentate de RMGC sunt falsuri

 

În calitate de director general al IGR, Ştefan Marincea a fost audiat, pe 8 octombrie, la Comisia specială pentru proiectul de la Roşia Montană din Parlament, el criticând proiectul de exploatare minieră, spunând că este "de nota cinci" şi că ar trebui modificat substanţial şi adaptat la practicile europene.

Marincea a fost întrebat de către preşedintele Comisiei Roşia Montană, Darius Vâlcov, despre faptul că Institutul Geologic Român a dat un aviz favorabil pentru acest proiect atunci când institutul era condus de un alt director general.

"E un fals grosolan, e o situaţie penală din partea fostului director general. Parchetul s-a autosesizat", a precizat Marincea.

"Susţin cu argumente ştiinţifice că modul de prezentare a analizelor de către companie este viciat. Nu este un organism al statului român care să verifice aceste analize. (...) S-a vorbit de absenţa faliilor, un predecesor al meu care a semnat că nu există falie. În trei hărţi ale companiei sunt burduşite de falii. Am freatic şi falii, nu pot să pun deşeuri periculoase", a mai declarat Marincea la comisie.

Totodată, el a spus că proiectul "nu este în avantajul statului român", presupunând costuri uriaşe după exploatare.

"S-a vorbit de absenţa faliilor, un predecesor al meu care a semnat că nu există falie. În trei hărţi ale companiei sunt burduşite de falii. Am freatic şi falii, nu pot să pun deşeuri periculoase", le-a explicat Marincea parlamentarilor din Comisia specială.

CITESTE SI ROSIA MONTANA. Exista sau nu o FALIE in zona iazului de decantare si a barajului? Acuzatii intre RMGC si directorul Institutului Geologic

Ştefan Marincea a declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul director general al Institutului Geologic a modificat afirmaţii ale echipei care s-a dus pe teren timp de patru zile.

"Raportul Instititului Geologic al României a fost constant împotriva formei actuale a proiectului şi pentru neacordarea avizului de mediu. A fost un hiatus pe care îl vom analiza, când fostul director general a modificat afirmaţii din echipa care s-a deplasat pe teren timp de patru zile, timp în care nu se pot cartografia geologic, investiga 363 de hectare. Deci nu se putea investiga pe baza unei excursii de patru zile că nu există fracturi şi fisuri sub acel uriaş bazin de decantare", a explicat Marincea.

 

Al doilea motiv al demiterii: cutremurele de la Izvoarele


Demiterea sa vine, de asemenea, dupa un raport preliminar al Institutului Geologic al Romaniei care includea, intre posibilele cauze ale fenomenelor de instabilitate a terenului din zona Izvoarele - Slobozia Conachi si exploatarea de petrol si gaze in regiune.

La putin timp dupa publicarea raportului preliminar, acesta a fost criticat chiar de ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu, care a spus ca nu se pune problema unor cauze ce tin de activitatea umana, precum exploatarile petroliere."Este conceptual imposibil, este tehnic imposibil", sustinea ministrul.

Cu cateva ore inainte de aparitia informatiei demiterii directorului IGR, premierul Victor Ponta le atrasese atentia ministrilor fata de "tot felul de indivizi exaltati care, ca sa apara la televizor, vin cu tot felul de prostii si baga panica in oameni".

"Ultimul lucru: o sa-i rog pe cei doi ministri, doamna Plumb si domnul Costoiu, care nu e prezent aici, sa finalizati toate rapoartele stiintifice referitoare la fenomenele seismice din Galati, sa aveti grija la tot felul de indivizi exaltati care, ca sa apara la televizor, vin cu tot felul de prostii si baga panica in oameni. Ca sa contracarati, insa, exaltatii, dornici de camere de luat vederi, trebuie sa veniti cu studiile stiintifice, si o sa va rog, doamna ministru, inteleg ca sunteti spre finalizare, impreuna cu domnul Costoiu, sa informam publicul, sa explicam foarte clar ce s-a intamplat", a spus Ponta, la inceputul sedintei de guvern de miercuri.

Stefan Marincea a precizat, pentru HotNews.ro, ca a fost demis prin fax pentru faptul ca nu ar avea aviz ORNISS (necesar pentru acces la informatii secrete), in conditiile in care fisa postului de director nu prevede necesitatea acestui aviz.

Marincea afirma ca a detinut avizul ORNISS dar acesta nu i-a mai fost prelungit, motiv pentru care i-a solicitat directorului general al SRI, George Maior, sa declanseze o ancheta in acest sens.

Fostul director al IGR a sustinut ca se afla "in litigiu cu cei care au incercat" sa-i retraga avizul ORNISS.

 

Amenintari de la oameni cu functii oficiale

Intrebat de HotNews.ro daca demiterea sa are legatura cu dosarul Rosia Montana, Stefan Marincea a raspuns: "Unii spun ca da, atat timp cat am cerut ca reprezentantii oficiali in Comisia parlamentara desecretizarea unor documente care sunt falsuri, probabil ca nu trebuia sa ajung la ele".

Reporterii HotNews.ro l-au intrebat pe Stefan Marincea daca a primit amenintari si de la cine.

"Nenumarate. De la diferiti, inclusiv persoane cu functii oficiale"

"Deferenta academica ma impiedica sa vorbesc despre persoane cu functii academice inferioare mie", a comentat acesta.
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22