Directorul Metrorex care a demolat chioşcurile sindicaliştilor lui Rădoi, revocat de Vîlceanu

Redactia | 17.11.2021

Directorul general Metrorex, Stefan Paraschiv care a demolat buticurile de la metrou va fi revocat astăzi din funcţie.

Pe aceeași temă

Decizia este consemnată pe ordinea de zi a convocatorului Consiliului de Administraţie.

,,Revocarea din funcția de director general provizoriu a dlui Ștefan Paraschiv, alegerea unui nou director general provizoriu, pentru un mandat de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii până la maximum 6 luni, aprobarea Contractului de mandat de director general provizoriu al Metrorex SA, în conformitate cu prevederile art 64 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin legea 111/2016, precum și mandatarea președintelui Consiliului de Administrație pentru semnarea contractului de mandat”, se precizează la punctul 5 al ordinii de zi a ședinței CA.” potrivit publicaţiei Club Feroviar.

Ştefan Paraschiv, fost preşedinte CA la Romaero Băneasa, a fost pus şef Metrorex în martie 2021, în mandatul fostului ministru al Transporturilor Cătălin Drulă şi s-a remarcat prin conflictul cu sindicatul lui Ion Rădoi (USLM) atât în privinţa buticurilor construite fără autorizaţie ISU cât şi pentru anularea majorării salariilor cu 18 %, creştere salarială acordată ilegal în toamna anului 2020 cu ,,măsluirea” datelor financiare ale Companiei.

Scandalul închirierii spaţiilor comerciale, o afacere din care Sindicatul Sindomed de la metrou câştiga mai mult decât Ministerul Transporturilor, proprietarul domeniului public din subteran, a dus la oprirea circulaţiei metroului, în plină pandemie, un protest ,,spontan” pe care sindicaliştii lui Ion Rădoi l-au motivat prin intenţia lui Paraschiv de revenire la vechile salarii, încasările din vânzarea cartelelor fiind mult reduse iar bugetul neavând cum să acopere ,,gaura” cu cheltuielile de personal majorate.

Demolarea tarabelor de la metrou a început în aprilie şi s-a făcut cu echipele ADP de la primăriile de sector (cu excepţia Primăriei Sectorului 3 care nu şi-a dat aprobarea). Consiliul de Administraţie de la Metrorex este format din : Mihai, preşedinte CA, director general Telecomunicaţii CFR, Geanina Suditu ( specialist infrastructură transport, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, TPBI), Liviu Băilişteanu (Ministerul Dezvoltării) Mariana Petre (economist, fost director comercial Metrorex), Daniela Tisu, referent de specialitate Compania Aeroporturi Bucureşti.

Doar doi directori generali de mari companii din subordinea Ministerului Transporturilor, numiţi în mandatele foştilor miniştri Lucian Bode şi Cătălin Drulă, (încă) mai rezistă în funcţie. Este vorba despre Ioan Pintea, şeful CFR Infrastructură, numit la conducerea CFR Infrastructură în ianuarie 2020 (mandatul Lucian Bode) şi Cătălin Prunariu pus la manşa Tarom în iunie 2021 ( mandatul lui Cătălin Drulă).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22