Pe aceeași temă
Directorul serviciului britanic de informatii interne (MI5) a declarat joi ca un grup islamist extremist din Siria pregateste “atentate pe scara larga” in Occident, potrivit Hotnews.
Vorbind la Londra, la o zi dupa atacul mortal asupra redactiei saptamanalului Charlie Hebdo din Paris, care a facut 12 morti, Andrew Parker, director executiv al MI5, a subliniat riscul unor atacuri care ar putea fi comise de combatanti ai diverselor grupuri care se intorc din Siria, scrie AFP.
Desi amenintarea cea mai evidenta este grupul terorist Stat Islamic (IS), extremistii care apartin gruparii Al-Qaida sunt, de asemenea, un pericol, a declarat Parker.
"Noi ne confruntam cu mai multe comploturi complexe si ambitioase care urmeaza abordarea Al-Qaida: incearca sa provoace pierderi masive de vieti omenesti si de multe ori ataca mijloace de transport sau obiective simbolice", a spus oficialul.
"Stim de exemplu ca un grup de teroristi Al-Qaida in Siria pune la cale atentate pe scara larga impotriva Occidentului", a declarat dl. Parker.