Discuţie telefonică Iohannis-Timofti despre criza de la Chisinau. Timofti va vizita România

Vlad Toma | 22.01.2016

Nicolae Timofti, presedintele Republicii Moldova, a avut joi o discuţie telefonica cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, conform unui comunicat al Presedintiei Republicii Moldova.

Pe aceeași temă

 

Discuţia dintre cei doi preşedinţi a avut loc în contextul protestelor care au loc în aceste zile la Chisinau.
 

"Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a purtat astăzi, 21 ianuarie a.c., o convorbire telefonică cu președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis.

 

În cadrul discuției, au fost abordate relațiile bilaterale moldo-române și situația social-politică din Republica Moldova. Președintele Iohannis a notat faptul că, prin învestirea noului Guvern în Republica Moldova s-a făcut un pas important în depășirea crizei politice și în ideea implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

 

De asemenea, a fost reafirmată disponibilitatea celor două țări de a coopera intens în plan politic, economic și social. Președintele Timofti i-a mulțumit omologului său român pentru susținerea constantă pe care o acordă România Republicii Moldova.

 

Klaus Iohannis l-a invitat pe Nicolae Timofti să efectueze o vizită oficială în România, invitație care a fost acceptată și care ar urma să aibă loc în timpul apropiat," anunta comunicatul postat pe site-ul Presedinţiei Moldovei.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22