Pe aceeași temă
Într-un comunicat de presă, senatorul USR, George Dircă, susține că încă de la discuțiile de luni, din Comisia juridică, era „clar că se încearcă tergiversarea lucrurilor”.
„Nu poţi fi jurist de meserie, membru al Comisiei juridice, şi să spui că vrei să aduci amendamente în comisie la o iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţiei. Luni, când aveam cvorum în Comisia juridică, am propus să discutăm şi să votăm, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple şi la Comisia de constituţionalitate, urmând ca voturile de la noi să se adune cu voturile din Comisia de constituţionalitate. Majoritatea a decis altfel, amânând discuţiile pentru a doua zi, când nu am avut cvorum în cele două comisii reunite”, arată Dircă.
La rândul său, senatorul USR Nicu Fălcoi, preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate, susţine că este „dezamăgitor” să constate că senatori care au votat pentru organizarea şi apoi prelungirea sesiunii extraordinare a Parlamentului nu participă acum, la lucrările din comisii, deşi acest lucru face parte integrantă din activitatea din timpul sesiunii extraordinare.
„Mai mult decât atât, absolut surprinzător este să constat că senatori care dimineaţa la ora 11,00 nu pot participa – nici măcar on line! – la lucrările Comisiei de constituţionalitate, la ora 15,00 votează bine-mersi proiectele de lege din plen. Este clar o încercare de a tergiversa adoptarea unei iniţiative care, într-adevăr, ar putea schimba radical, în bine, viaţa politică din România”, afirmă Fălcoi.
Conform sursei citate, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” a fost adoptată, după un an de blocaj, de Camera Deputaţilor şi USR se teme că se încearcă blocarea ei, pentru încă o lungă perioadă de timp, la Senat.
După dezbaterile din comisiile parlamentare reunite, iniţiativa urmează să fie supusă votului din plenul Senatului. În cazul în care ea primeşte votul favorabil a două treimi din numărul senatorilor, Guvernul ar urma să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei în 30 de zile.