Pe aceeași temă
După ce Clotilde Armand a furat startul și și-a lansat oficial candidatura pentru Sectorul 1 din Capitală, organizația partidului lui Dacian Cioloș a acceptat situația, cu condiția ca Diana Buzoianu de la PLUS să fie viceprimar iar PLUS să pună patru candidați pe lista consilierilor iar USR să dețină șapte, scrie G4Media.ro, citând surse sin cadrul alianței.
După discuțiile interne, conducerea PLUS Sector 1 le-au transmis celor din USR condițiile lor:
„Dragi colegi,
În urma ofertei exprimate public în data de 03.03.2020, revenim cu o invitație de a încheia aceste negocieri, pentru a ne putea dedica întreaga atenție locuitorilor Sectorului 1.
Astfel, acceptăm propunerea USR pentru PLUS de a avea 7 cu 4 consilieri și unul dintre cei doi viceprimari în persoana Dianei Buzoianu. Totodată, având în vedere poziția unitară pe care o are acum Alianța, propunem exprimarea acesteia și față de eventualii parteneri politici, incluzând în protocol următorul text:
“Orice negociere cu terțe partide înainte de alegerile locale, dar și după aceste alegeri, se va purta cu reprezentanți desemnați ai ambelor partide: președinții de filială sau persoane mandatate de conducerea fiecărei filiale.”
Noi credem într-o Alianță care are la bază buna credință a celor două partide și dorința de a elibera Sectorul 1 de hoție și incompetență.
În acest sens, vă propunem, dacă și voi credeți că timpul este vital în aceste alegeri și în această campanie, să ne vedem în această seară în formula birourilor reunite ale PLUS și USR Sectorul 1 pentru a putea să semnăm un protocol oficial și să începem împreună campania începând de mâine.”
Mesajul vine după ce, marți, candidata USR la primăria Sector 1, europarlamentarul Clotilde Armand, a transmis un mesaj intern, în care își anunță colegii de partid că partenerii de alianță de la PLUS ridică pretenții prea mari și că, în aceste condiții, „USR Sector 1 ar prefera sa participe singur la alegeri”. Armand susține că USR nu acceptă mai puțin de 7-4 în ce privește candidaturile la Consiliul Local, ofertă respinsă de PLUS care insistă pentru 6-5, a relatat G4Media.ro
Ulterior, candidata PLUS la primăria Sectorului 1, Diana Buzoianu, s-a arătat iritată de mesajul intern transmis de candidata USR la aceeași primărie, Clotilde Armand, în care îi anunță că partenerii de alianță de la PLUS ridică pretenții prea mari și că, în aceste condiții, „USR Sector 1 ar prefera sa participe singur la alegeri”.