Pe aceeași temă
Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, le-a cerut maghiarilor din Transilvania să-şi trăiască identitatea regională într-o altă formă, iar la recensământ să se declare maghiari.
Pe portalurile de socializare însă a pornit o dispută aprinsă pe acest subiect, după ce s-a aflat că proiectul chestionarului cuprinde 6 subcategorii pentru naţionalitatea română, 5 pentru naţionalitatea germană şi 13 subcategorii pentru naţionalitate romă, în timp ce doar naţionalitatea maghiară nu are subcategorii.
Văzând disputa, Zoltán Zakariás, deputat din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), a anunţat pe pagina sa de socializare că a iniţiat, împreună cu József Kulcsár Terza, deputat al Partidului Civic Maghiar (PCM), includerea în formularul de recensământ a subcategoriilor secui şi ceangău, subordonate identităţii maghiare.
Reprezentanţii celor două partide mai mici, care activează în parlament în cadrul grupului parlamentar al UDMR, au înaintat propunerea „reprezentanţilor în guvern” ai UDMR.
Într-o declaraţie dată marţi portalului Maszol.ro, Hunor Kelemen a reamintit îngrijorarea că identităţile regionale maghiare nu vor fi incluse în identitatea maghiară la centralizarea datelor.
„Această teamă este una reală, deoarece chiar şi la recensământului de probă a apărut problema neincluderii secuilor în comunitatea maghiarilor. Acum a apărut proiectul chestionarului de recensământ, care nu este încă definitiv, deci va fi schimbat, în acest proiect nu există nicio subcategorie pentru naţionalitatea maghiară” – a explicat politicianul.
Preşedintele UDMR a anunţat că va iniţia includerea în chestionar a secuilor şi ceangăilor ca subgrupe ale etniei maghiare. Hunor Kelemen a adăugat însă că, la recensământul din 2011, nu s-a reuşit specificarea identităţii ceangăieşti ca subcategorie a naţionalităţii maghiare, deoarece printre ceangăi unii se consideră maghiari, în timp ce alţii se consideră români.
Hunor Kelemen a mai menţionat că, la recensământul precedent, naţionalităţii secuieşti i-a fost asociată limba maternă secuiască, lucru pe care nu îl consideră corect. „Fie că trăim în Ţinutul Secuiesc, în Ţara Călatei, în Partium, Banat sau Câmpia Transilvaniei, maghiara este limba noastră maternă, cultura noastră este maghiară şi ne încadrăm cu toţii în identitatea maghiară” – a explicat preşedintele UDMR.