Disputa pentru Portul Constanta se muta in PSD. Radu Mazare, despre ministrul Transporturilor: Ioan Rus E PRIETEN CU BASESCU. NU L-A SCAPAT RUS PE BASESCU DE LA REFERENDUM?

T.d. | 29.07.2014

Pe aceeași temă

Radu Mazare nu renunta la preluarea Portului Constanta, iar pentru asta isi ataca si colegii de partid. Intrebat ce se va intampla cu portul, dupa ce ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a afirmat joi, 25 iulie, ca, in opinia sa, statul roman trebuie sa ramana actionar majoritar la compania care administreaza Portul Constanta, Mazare a replicat: “"Eu nu am vorbit cu Ioan Rus despre port, eu am vorbit cu Victor Ponta. Eu ştiu că este prieten cu Băsescu şi era normal să aibă aceeaşi părere ca şi el. Păi nu l-a scăpat Rus pe Băsescu de la referendum", conform evz.

Ioan Rus a declarat recent, în emisiunea Jocuri de Putere, prezentată de Rareş Bogdan la Realitatea TV, că, în opinia sa, ar trebui să rămână în posesia statului român.

"Eu cred că acolo (la portul Constanţa - n.r.) putem privatiza până la 50% plus o acţiune, 50% plus o acţiune minim trebuie să rămână în proprietatea statului. Adică putere de decizie să o aibă statul. Diferenţa - că se cedează comunităţii locale, că se vinde pe bursă şi vor fi unii care vor cumpăra şi se va modifica, să spunem, puţin, structura acţionariatului, am aduce şi alţi acţionari care să aibă viziune, din cei care au experienţă legată de această activitate - nu este o decizie care îmi va aparţine. V-am spus ce gândesc eu, este o decizie care va aparţine Guvernului României şi nu ministrului Transporturilor. Astăzi, când noi vorbim, eu aşa gândesc. Nu exclud posibilitatea să dăm comunităţii locale, nu exclud varianta în care să dau acţiuni pe bursă", a declarat Ioan Rus, care crede că Portul Constanţa este o infrastructură strategică şi de interes naţional.

Portul Constanţa este administrat de către de o companie deţinută în proporţie de 60% de Ministerul Transporturilor, 20% de Fondul Proprietatea şi 20% de Primăria Constanţa.

Prin proiectul unei Hotărâri de Guvern care este trimisă spre avizare, premierul Victor Ponta vrea să transfere 13% din acţiunile statului către Primăria Constanţa şi să listeze pe bursă încă 14% din acţiunile deţinute de stat la compania care administrează portul, ceea ce ar însemna că Ministerul Transporturilor şi Radu Mazăre vor rămâne fiecare cu 33% . Ideea că statul ar putea pierde pachetul majoritar a stârnit ample controverse, atât în lumea politică, cât şi în rândul operatorilor portuari şi a sindicatelor din port, arata sursa citata.

Nici fostul ministru liberal al Transporturilor, Ramona Mănescu, nu a fost de acord cu descentralizarea Portului Constanţa, pe acelaşţi motiv ca şi Ioan Rus. Plus de asta, ministrul liberal a menţionat în acea perioadă că Radu Mazăre nu are resursele financiare pentru a susţine investiţiile în port.

Plecarea liberalilor de la guvernare a adus noi schimbări, plus altele care urmează să se facă, după cum au şi anunţat la scurt timp ministrul de atunci, Dan Şova, şi premierul Victor Ponta.

Să-i dai Portul Constanţa lui Mazăre... ăsta-i un element de dispreţ pentru interesul naţional. Nu am niciun dubiu. Un port care face investiţii de 500 de milioane în ultimul an să-l ia Măzărică, clovnul naţional, să facă ce vrea acolo. Nu se poate, e ca şi când ai da Otopeniul la oraşul Otopeni pentru exploatare", a declarat anterior preşedintele Traian Băsescu.

Mai mult, preşedintele României a făcut un apel public prin care  trebuie să avizeze această hotărâre: "Fac un apel public la cei care trebuie să avizeze această hotărâre. Nu luaţi ca pe o ameninţare, îi atenţionez că foarte probabil vor trebui să răspundă în faţa legii, riscul este foarte mare. Fondul Proprietatea poate să îşi vândă procentele şi să pună statul român în dificultate atunci când are de derulat operaţiuni de securitate naţională prin Portul Constanţa. Am atins acest subiect ca un avertisment la cei care vor fi împinşi să semneze. Vă asigur că se va face următorul joc, vor fi delegaţi secretarii de stat. Ilegalitatea e majoră şi sfatul meu este să nu semneze. Eventual, să îl lase pe Ponta să semneze singur", a declarat Traian Băsescu.
 

Mazăre, sub control judiciar

Edilul Constanţei s-a prezentat marţi, 29 iulie, mai devreme de ora 12.00 la IPJ Constanţa, în cazul controlului judiciar, pentru a putea ajunge în timp util la Craiova. El va participa la şedinţa Consiliului Naţional PSD, unde Victor Ponta urmează să-şi anunţe candidatura preşedinţie. "Mă duc să-l susţin pe Victor Ponta la Craiova. Îl susţin ca preşedinte", a declarat Radu Mazăre, pentru evz.ro.

Este cea de-a şaisprezecea oară în care edilul se prezintă la sediul IPJ Constanţa. Până acum, primarul a semnat controlul judiciar la poarta numărul 1 a IPJ-ului, însă de această dată,  poliţiştii l-au dus pe Radu Mazăre într-un birou al inspectoratului, unde presa nu a avut acces şi de unde a ieşit în doar câteva minute.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22