Pe aceeași temă
Predoiu considera ca, desi Nicusor Dan a spus ca nu este nici de dreapta nici de stanga, acesta nu poate fi decat de stanga, pentru ca doar astfel s-ar explica refuzul in privinta sondajului.
"Drumul meu este același, la dreapta, către europenism, către dezvoltarea Bucureștiului.
Din păcate, drumul domnului Dan este la stânga. Dânsul se pare că ne-a dezinformat când ne-a spus că nu-i nici de dreapta nici de stânga, este la stânga, pentru că numai în acest fel ne putem explica de ce a refuzat cu obstinație propunerea politică de a susține un singur candidat.
Domnul Dan descoperă lucrurile pe care nu le știa aseară la o televiziune când a fost întrebat despre registrele din Seychelles sau Panama. A spus că se interesează. Îi urez succes. Știți, americanii au un principiu: Follow the money, și-ai să afli multe," a transmis Predoiu.
Nicusor Dan refuzase de la bun inceput ideea de a se retrage in urma unui sondaj comun, desi apoi a anuntat ca accepta sondajul. fara a intentiona insa sa se retraga indiferent de rezultat. In cele din urma insa, dupa discutiile care au avut loc luni seara intre cei doi candidati, intelegerea in privinta sondajul a cazut, cele doua parti acuzandu-se reciproc pentru acest deznodamant.
"Eu nu cred ca daca Predoiu nu se retrage eu ma bat pentru locul 2. Eu sper sa existe o mobilizare contra PSD iar acestia sa se orienteze catre mine, cel mai bun candidat. Exista sanse pentru castigarea Bucurestiului chiar daca nu se retrage unul dintre noi... Ar fi ridicol ca eu care sunt in aceasta lupta de 10 ani sa ma retrag in fata domnului Predoiu care a intrat in povestea asta de 2 saptamani," a spus Nicusor Dan, saptamana trecuta, in timpul unei discutii care a avut loc la GDS.
Conform actualelor sondaje, Gabriela Firea ar cistiga detasat alegerile, fiind cotata cu scoruri de peste 35% cu aproximativ 10% in fata urmatorului clasat. O intelegere intre cei doi candidati ar fi putut schimba rezultatul acestor alegeri.