Distanțarea presei de plagiat și fraudă. Scrisoarea publicației Special Arad către UAV

Brîndușa Armanca | 07.05.2026

De Ziua Mondială a Libertății Presei, când rapoarte interne și internaționale consemnau situația dificilă a mass-media, un gest simplu ne-a amintit că jurnalismul este, înainte de toate, despre etică.

Pe aceeași temă

Publicația online Special Arad i-a transmis doamnei rector Ramona Lile și Senatului Universității „Aurel Vlaicu” Arad (UAV) o scrisoare de despărțire, sub titlul Nu totul se reduce la bani”. Redacția denunță contractul de publicitate încheiat cu UAV pe care nu-l va mai prelungi, deci nu va mai publica anunțuri, comunicate, texte trimise de universitate decât dacă au un pronunțat caracter de interes public.

Știm că presa locală o duce greu, că a renunța la câteva mii de lei pe lună înseamnă, probabil, salariul unui jurnalist.

Descrierea stării presei în anul electoral 2024, realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent, vorbește despre cele două realități ale presei: „O parte trăiește, uneori foarte bine, din banii publici, fie că vin de la partidele politice sau din contracte de publicitate alocate de instituții publice, centrale sau locale. O alta se chinuie să opereze încercând să atragă donații, granturi sau puținele contracte de publicitate comercială care nu se duc la marile trusturi media”.

Argumentul publicației Special Arad pentru a se distanța de universitate este pe cât de rar, pe atât de relevant: „Considerăm că o universitate condusă de un rector asupra căruia planează noi suspiciuni de plagiat, după existența unei sentințe de plagiat confirmate de instanțe, nu poate insufla spiritul de integritate și excelență pe care o asemenea structură ar trebui să îl promoveze și să îl impună tuturor celor cu care intră în contact sau în colaborare. De asemenea, apreciem că o instituție de învățământ superior în care liderii săi sunt cercetați pentru fapte de natură penală — sesizările provenind chiar din interiorul instituției, nu din partea unor terți răuvoitori — nu poate pretinde că oferă direcție morală și profesională unei generații atât timp cât nu își asumă public aceste situații și nu oferă explicații clare, coerente comunității academice și societății în ansamblu, pentru o corectă înțelegere a situației prin care trece universitatea”, subliniază redacția.

Amintim că întreaga comunitate din Arad a trecut printr-un șoc când Ramona Lile, sancționată pentru șase plagiate de CNECSDTI pe o perioadă de cinci ani, a primit o sentință favorabilă de la Înalta Curte prin care se anulează decizia de nevalidare a sa ca rector, după aplicarea sancțiunilor. Ramona Lile s-a întors pe funcția de rector în 13 martie 2026, dislocându-l pe rectorul în funcție, Teodor Cilan.

Special Arad este prima publicație care a semnalat mai multe nereguli în cheltuirea banilor instituției în timpul mandatului Ramonei Lile și a enumerat călătorii exotice plătite fără respectarea normelor financiare.

„În viziunea noastră, o universitate trebuie să reprezinte nu doar un reper academic și educațional, ci și unul moral. O instituție de învățământ superior are obligația de a impune standarde de integritate, responsabilitate și onestitate, atât în raport cu studenții săi, cât și cu întreaga comunitate în care activează” și, mai mult, „Pentru noi, colaborarea instituțională nu poate fi redusă la un simplu raport contractual sau comercial. Ea presupune asumarea unor valori comune și existența unui minim standard de credibilitate publică din partea ambelor părți. În lipsa acestora, considerăm că menținerea unei astfel de colaborări ar contraveni principiilor editoriale și valorilor pe care redacția Special Arad înțelege să le respecte”, își precizează redacția principiile.

Revista 22 a deplâns tăcerea presei arădene pe parcursul celor șapte ani când plagiatele Ramonei Lile, rector la al treilea mandat, au fost dezvăluite și sancționate. Excepțiile au fost puține. Fenomenul de capturare a mass-media, de cumpărare a tăcerii, prin contracte cu instituțiile publice este amintit în raportul Starea democrației 2025.

Cu scrisoarea deschisă din 3 mai, Special Arad schimbă paradigma relației dintre UAV și presa locală, punând condiții etice serioase. Universitatea trebuie să-și clarifice „modul în care instituția se poziționează față de problema plagiatelor și cea a noilor acuzații aduse acestei structuri, precum și față de cele trei dosare de cercetare penală în care sunt implicați angajați ai UAV, inclusiv rectorul Ramona Lile”, pentru a avea o relație de încredere cu jurnaliștii.

„Nu a fost simplu să luăm această decizie”, a declarat Alin Olteanu, redactor-șef, pentru revista 22. Criteriul moral a fost mai puternic. Fiindcă „nu totul se reduce la bani”. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22