Distrugătorul american USS Ross a ajuns în portul Constanţa si va participa la un exerciţiu în Marea Neagră

P.c. | 05.09.2014

Pe aceeași temă

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), distrugatorul american USS Ross a acostat, vineri dimineaţă, în portul militar Constanţa. Distrugătorul american va face o escală de trei zile, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să participe la un exerciţiu multinaţional în Marea Neagră. Pe parcursul staţionării comandantul Flotei, comandorul Tiberiu-Liviu Chodan, se va întâlni cu delegaţia militară americană condusă de căpitan-comandorul Tadd Gorman, comandantul USS Ross, relateaza Mediafax.

 

"Vizita navei americane are ca scop dezvoltarea relaţiilor bilaterale între Forţele Navale ale României şi cele ale Statelor Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic. Nava americană va participa la exerciţiul multinaţional Sea Breeze 2014, exerciţiu la care Forţele Navale Române vor participa cu fregata Regele Ferdinand şi corveta Contraamiral Eustaţiu Sebastian”, se precizează într-un comunicat de presă al SMFN.

 

Sea Breeze 2014 va avea loc în apele internaţionale ale Mării Negre între 8 şi 10 septembrie, în cadrul Statului Major internaţional al exerciţiului urmând să fie prezenţi şi doi ofiţeri de stat major din partea Forţelor Navale române, ambarcaţi la bordul USS Ross.

 

CITITI SI: Summitul NATO: David Cameron: Noua forta de raspuns a NATO in fata Rusiei va avea comandamentul central in Polonia si unitati in alte patru state din Estul Europei

 

Timp de trei zile, forţele navale participante, având în sprijin şi aviaţia de cercetare, vor executa exerciţii de interdicţie maritimă, supraveghere şi control trafic maritim, căutarea şi descoperirea submarinelor, de acordare a ajutorului pe mare pentru nave aflate în dificultate.

 

Fregata Regele Ferdinand va face parte din Gruparea Maritimă Permanentă NATO din Marea Mediterană (Standing NATO Maritime Group 2 - SNMG2) împreună cu fregatele HMCS Toronto (Canada) şi ESPS Almirante Juan de Burbon (Spania), iar corveta Contraamiral Eustaţiu Sebastian va face parte din grupul naval condus de pe USS Ross.

 

La finalul aplicaţiei, USS Ross va reveni pentru o nouă escală în portul Constanţa, în perioada 11 - 12 septembrie.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22