Distrugatorul american Donald Cook revine in Marea Neagra

M. B. | 24.05.2015

SHARE 0

Pe aceeași temă

Distrugătorul american USS Donald Cook se îndreaptă spre Marea Neagră, după ce o altă navă - USS Ross, a ajuns deja aici, anunță agenția TASS, preluată de Agerpres.

 

 "Distrugătorul american Donald Cook se pregătește să treacă prin Strâmtorile Dardanele și Bosfor. Cu câteva ore înainte, distrugătorul USS Ross a intrat în Marea Neagră", a precizat TASS sâmbătă.

 

Anterior, Flota a 6-a americană a anunțat într-un comunicat intrarea în Marea Neagră a distrugătorului USS Ross, dar nu și sosirea USS Donald Cook, notează TASS.

 

În conformitate cu Convenția de la Montreux (intrată în vigoare pe 9 noiembrie 1936 n.r.), navele de luptă ale statelor non-riverane nu pot staționa în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.

 

Prezența navelor de război americane în Marea Neagră a devenit obișnuită, pe fondul crizei din Ucraina și a tensiunilor cu Rusia, NATO trimițând prin rotație vase militare care desfășoară exerciții în această zonă, pentru consolidarea parteneriatelor și capacităților operaționale comune în cadrul Alianței.

 

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22